Italia: Fiul lui Antonio Di Pietro, simbol al luptei anticorupţie, suspectat de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul lui Antonio Di Pietro, un fost judecător anticorupţie şi unul dintre principalii lideri ai opoziţiei italiene, a anunţat luni că se retrage din partidul Italia Valorilor (IDV), după ce

Fiul lui Antonio Di Pietro, un fost judecător anticorupţie şi unul dintre principalii lideri ai opoziţiei italiene, a anunţat luni că se retrage din partidul Italia Valorilor (IDV), după ce numele său a fost vehiculat într-un scandal de corupţie din Napoli, relatează AFP, preluată de NewsIn.

Cristiano Di Pietro a anunţat într-o scrisoare publicată de tatăl său pe blog că părăseşte formaţiunea fondată de Antonio Di Pietro, afirmând că este victima unei "nedreptăţi".

El este suspectat că ar fi cerut unui fost oficial însărcinat cu lucrările publice la Napoli să angajeze şi să favorizeze apropiaţi ai săi la licitaţii. Oficialul este arestat în prezent la domiciliu, pentru implicarea în scandalul de corupţie care afectează, în special, stânga.

O serie de interceptări ale convorbirilor telefonice ale lui Cristiano Di Pietro au fost date publicităţii săptămâna trecută, iar numeroşi membri ai IDV au cerut demisia sa.

Dreapta nu şi-a ascuns satisfacţia în faţa acestui scandal în care este implicat Antonio Di Pietro, simbol al luptei împotriva corupţiei şi critic vehement al Guvernului lui Silvio Berlusconi.

Demisia sa "este un gest corect, deşi poate puţin exagerat, pentru că nu este vizat în anchetă", a reacţionat pe blog Antonio Di Pietro, precizând că respectă decizia fiului său.

Săptămâna trecută, Partidul Democrat (PD), principalul partid de opoziţie care s-a aliat cu IDV la alegerile legislative, s-a confruntat cu un scandal care ia amploare, după arestarea sau punerea sub acuzare a mai multor membri ai săi în dosare de corupţie, în special la Napoli.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite