Inventatorul Nautilus, mărturii despre moartea jurnalistei Kim Wall: „Era cel mai bun lucru pe care îl puteam face“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nautilus (în imagine) a fost în momentul lansării, în 2008, cel mai mare submarin artizanal din lume FOTO Sky News
Nautilus (în imagine) a fost în momentul lansării, în 2008, cel mai mare submarin artizanal din lume FOTO Sky News

Inventatorul danez Peter Madsen a fost adus în faţa unui tribunal din Copenhaga pentru a-şi spune punctul de vedere în cazul morţii misterioase a jurnalistei suedeze Kim Wall, care a fost văzută ultima dată în compania sa.

Peter Madsen, 46 de ani, susţine în continuare că jurnalista care pregătea un material despre submarinul său artizanal, Nautilus, a murit accidental. 

El spune că tânăra a murit pe 10 august, în cursul după-amiezii, lovită de trapă. 

Mai mult, inventatorul danez susţine că a intrat în panică în acel moment şi că a aruncat-o pur şi simplu în mare, fără a-i dezmembra cadavrul.

În starea de şoc în care mă aflam, era cel mai bun lucru pe care îl puteam face“, a declarat el, potrivit „Expressen“.

Inventatorul a respins totodată ipoteza precum că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu tânăra jurnalistă. 

Jurnalista suedeza Kim Wall FOTO EPA

Însă procurorii nu-l cred pe Peter Madsen. Ei sunt de părere că inventatorul a ucis-o în mod voit pe jurnalistă, al cărei cadavru dezmembrat a fost găsit câteva zile mai târziu.

Madsen a fost salvat din mare în dimineaţa zilei de 11 august şi a fost inculpat de „omor involuntar prin imprudenţă“

Parchetul a obţinut însă inculparea sa pentru omor.

Citeşte şi:

Blestemul Nautilus: Cine este cu adevărat inventatorul Peter Madsen, care ar putea fi acuzat de crimă în cazul morţii misterioase a jurnalistei Kim Wall

Trunchiul decapitat şi fără membre găsit în largul coastelor daneze, identificat ca fiind al jurnalistei dispărute din submarinul inventatorului Peter Madsen

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite