Inundaţii şi vânt puternic în Franţa şi în Marea Britanie, în ajunul Crăciunului: peste 5 morţi şi persoane blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie a murit în urma unui accident de maşină şi alte 25 de persoane au fost salvate din vehiculele în care rămăseseră blocaţi în noaptea de luni spre marţi în comitatul englez Dorset, în urma inundaţiilor provocate de o furtună puternică ce a afectat Marea Britanie şi a provocat moartea a patru persoane până în prezent.

Meteorologii au emis peste 300 de avertizări de inundaţii în Anglia şi în Ţara Galilor, iar vântul puternic afectează Scoţia şi nordul Irlandei, informează „The Telegraph“.

Rafale puternice de vânt şi ploile abundente au lăsat în beznă 49.000 de locuinţe în cursul zilei de luni, problema fiind remediată până în prezent pentru 15.000 de case. 

În plus, 30 de zboruri au fost anulate pe aeroportul Heathrow din Londra, primul din lume în ceea ce priveşte numărul de pasageri. Majoritatea avioanelor afectate efectuau legături pe distanţe medii, iar pasagerilor li s-au oferit alte zboruri. Companiile naţionale de trenuri au redus de asemenea serviciile sau au anulat unele trenuri.

Rafale puternice de vânt s-au înregistrat şi în Irlanda, unde peste 5.000 de linii telefonice au fost dezafectate.

Mai multe legături maritime au fost întrerupte în Canalul Mânecii între Franţa şi Marea Britanie sau Spania, după avertizări de vânt puternic până marţi în întreg nord-vestul Franţei.

image

Ţara Galilor FOTO „The Telegraph“

În Franţa, un bărbat de naţionalitate rusă a fost căutat în largul coastelor Brest după ce a căzut de pe o navă cargo din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cu valuri de până la 6-7 metri şi rafale de vânt de aproape 120 de kilometri pe oră. Circa 240.000 de locuinţe în Franţa, în principal în partea de vest a ţării, se aflau fără electricitate marţi dimineaţa.

Transporturile feroviare au fost de asemenea afectate în nord-vestul ţării mai ales între Caen şi Cherbourg după ce un copac a căzut pe calea ferată.

Bretania şi Normandia au fost afectate de furtuna "Dirk" însoţită de vânt puternic, iar în toată Franţa 23 de departamente au fost plasate sub cod portocaliu pentru vânt puternic.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite