Video Incendiu devastator în portul Hamburg: zeci de pompieri luptă cu flăcările. Mai multe persoane au fost rănite

0
0
Publicat:

Un incendiu de proporții, izbucnit într-un depozit din portul Hamburg, a provocat explozii în lanț ale unor butelii cu gaz, rănind zece persoane. Lupta pompierilor cu flăcările a durat peste 40 de ore.

Incendiu devastator în portul Hamburg FOTO: X
Incendiu devastator în portul Hamburg FOTO: X

Un incendiu de amploare a izbucnit în portul Hamburg, Germania, luni, 25 august, și a continuat să amenințe zona timp de peste 40 de ore, provocând explozii și perturbând activitatea portuară. Potrivit ultimelor raportări, 10 persoane au fost rănite, iar autoritățile au avertizat locuitorii cu privire la gaze toxice degajate de flăcări.

Potrivit unui purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri din Hamburg, incendiul a început într-un depozit în care erau stocate sute de butelii de oxid nitros, în cartierul sud-estic al orașului. Două containere au luat foc şi pentru stingerea flăcărilor a fost nevoie de tunuri cu apă, a declarat acesta.

Pe măsură ce buteliile explodau, pompierii au fost nevoiți să se retragă, deoarece fragmentele aruncate de flăcări puneau în pericol echipamentele și personalul. Unul dintre autospecialele de pompieri și un autoturism din apropiere au fost avariate de resturile proiectate de explozii, relatează Agerpres.

Măsuri speciale pentru stingerea incendiului

Pentru a limita răspândirea focului, serviciile de urgență au creat perdele de apă între containere. Echipamente grele au fost aduse de la aeroport, iar tunuri de apă mobile și nave de pompieri au fost folosite pentru a sprijini intervenția. Fabrica Airbus Cooper din apropiere a fost închisă din cauza fumului, dar a pus la dispoziție utilaje grele pentru a ajuta la stingerea incendiului.

Mai multe drumuri și canale portuare au fost închise, iar aproximativ 25 de persoane, printre care unele prinse în zona de parcare a depozitului, au fost evacuate cu ajutorul bărcilor fără să fie rănite.

Pagube și răniți

În total, trei pompieri au fost răniți în timpul exploziilor, iar un șofer a suferit răni din cauza resturilor aruncate de flăcări. În zonă, șase persoane au fost rănite, dintre care una se afla în stare critică, iar alta a suferit răni grave. La apogeul intervenției, peste 320 de pompieri acționau simultan pentru a limita extinderea incendiului, care s-a răspândit de la primul depozit la alte clădiri și containere din zonă.

După mai mult de 40 de ore de luptă cu focul, incendiul a fost stins marți, însă cenușa fumegândă și focurile izolate vor continua să ardă câteva zile. Aproximativ 30 de pompieri rămâneau miercuri dimineață la fața locului pentru a preveni reaprinderea flăcărilor. Ulterior, anchetatorii vor putea determina cauza și circumstanțele exacte ale incendiului.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite