Zona unde rușii au distrus barajul Kahovka ar putea deveni unul dintre cele mai mari ecosisteme de apă dulce din Europa

La doi ani după distrugerea barajului de la Nova Kahovka, în sudul Ucrainei, o pădure spontană a înverzit solul expus al unui fost rezervor. Oamenii de știință o numesc un experiment natural de proporții – dar avertizează că transformarea ar putea fi de scurtă durată, scrie The Guardian.

La extremitatea sudică a celei mai mari insule fluviale din Europa, insula Hortiția, priveliștea care se deschide este una surprinzătoare: un covor verde de sălcii tinere, presărat cu lagune strălucitoare, se întinde până la orizont. În urmă cu doar câțiva ani, acest peisaj era complet acoperit de apele rezervorului barajului Kahovka.

„Aceasta este Velikii Luh – Marea Pajiște”, spune Valeri Babko, fost profesor de istorie și veteran, aflat pe țărmul uscat, în apropierea satului Malokaterinivka. Pentru el, noul ecosistem în formare înseamnă mai mult decât regenerarea naturală – este o reîntoarcere la un spațiu mitologic, prezent în tradiția ucraineană.

Peisajul a dispărut în 1956, când autoritățile sovietice au construit barajul Kahovka, inundând regiunea. Ecosistemele locale au fost îngropate sub apă timp de aproape șapte decenii.

În 2023, barajul – aflat sub controlul forțelor ruse – a fost distrus, provocând o inundație catastrofală. Sate întregi au fost devastate, iar zeci sau poate sute de persoane au murit. Până la un milion de oameni au rămas fără acces la apă potabilă.

Astăzi, la doi ani de la incident, cercetătorii spun că zona prezintă semne spectaculoase de regenerare – dar și riscuri ecologice semnificative.

Regenerare spontană, dar fragilă

După retragerea apelor, fundul rezervorului semăna cu un deșert: noroi uscat, fisurat, presărat cu cochilii și resturi ale vieții acvatice. Acum, vegetația este atât de deasă încât este nevoie de o coasă pentru a ajunge la bazinul propriu-zis. O pădure tânără de sălcii și plopi a crescut în mod natural pe kilometri întregi de teren.

Potrivit Grupului pentru Monitorizarea Consecințelor Ecologice ale Războiului (UWEC), ecosistemul de pe râul inferior Nipru nu doar că se reface, ci evoluează. O zonă care în trecut era artificială a devenit, în mod neașteptat, una dintre cele mai mari păduri de luncă din stepa ucraineană.

„Nu este un proiect gestionat de oameni. Este pământul care revine la viață”, spune ecologistul Oleksi Vasiliuk, coautor al unui raport publicat în 2025.

Se estimează că aproximativ 40 de miliarde de semințe de copaci au germinat. Pești rari, precum sturionul ucrainean, au revenit în zonă. Porcii mistreți, castorii și alte mamifere s-au reîntors, iar păsările își construiesc cuiburi în stufărișuri unde, până nu demult, era apă adâncă.

Eugene Simonov, coordonator internațional la organizația Rivers without Boundaries, afirmă că procesul este „o reconstrucție spontană rară a unui ecosistem riveran vast”. El subliniază că ceea ce se întâmplă în Veliki Luh are implicații la nivel european, în special pentru strategia Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană și atragere de fonduri pentru reconstrucție.

Risc de contaminare

Totuși, regenerarea nu este lipsită de riscuri. Sub această pădure tânără se află straturi groase de sedimente contaminate cu metale grele provenite din industria regională. În timpul anilor în care barajul era funcțional, particulele fine s-au depus pe fundul bazinului, absorbind substanțe toxice precum mercur, plumb sau cadmiu.

„Estimăm că există aproximativ 1,5 kilometri cubi de sedimente poluate”, explică ecologista Oleksandra Șumilova. Ea compară efectele acestor substanțe cu cele ale radiațiilor: se acumulează în lanțul trofic, având efecte asupra sănătății oamenilor și animalelor – de la probleme hormonale la afecțiuni renale și chiar cancer.

Accesul în zonă este însă dificil, din cauza prezenței minelor și a bombardamentelor sporadice. Monitorizarea ecologică rămâne limitată, iar pericolele reale pentru sol, apă și biodiversitate sunt încă insuficient înțelese.

Un raport publicat în 2025 în revista Science, co-semnat de Șumilova, avertizează că regiunea ar putea deveni o „bombă toxică cu ceas”. Totuși, în același studiu, cercetătorii estimează că în următorii cinci ani, 80% dintre funcțiile ecologice pierdute vor fi restaurate, iar biodiversitatea se va reface semnificativ în următorii doi ani.

O alegere critică pentru Ucraina

Raportul UWEC consideră această perioadă un punct de cotitură pentru politica ecologică și culturală a Ucrainei. Dacă zona va fi lăsată să se regenereze, ar putea deveni unul dintre cele mai mari ecosisteme de apă dulce din Europa, comparabil ca importanță cu Delta Dunării.

Dar pădurea de la Kahovka ar putea fi distrusă din nou.

Compania energetică de stat Ukrhidroenergo a anunțat că intenționează să reconstruiască barajul. Unii oficiali consideră că acest lucru ar însemna o revenire la „normalitate” – redobândirea securității energetice și a controlului strategic asupra regiunii.

Ecologiștii avertizează însă că refacerea barajului ar duce la reîngroparea pădurii și distrugerea ecosistemului înainte de a fi înțeles pe deplin.

„Nu ar fi o reconstrucție, ci un ecocid”, spune Vasiliuk.

În plus, 80% din teritoriul afectat este inclus în rețele de protecție națională și internațională, precum Rețeaua de Smarald a Consiliului Europei. Prin urmare, decizia Ucrainei va avea ecouri dincolo de granițele sale.

Din perspectiva schimbărilor climatice, zona oferă un potențial important de captare a carbonului, iar regenerarea naturală ar putea deveni un model de restaurare ecologică pentru alte state europene.

„Este o oportunitate pe care nu ne-o putem permite să o ratăm”, spune Simonov. „A proteja Velikii Luh nu înseamnă doar salvarea unui peisaj, ci și afirmarea unei viziuni pentru viitorul Ucrainei.”

Astăzi, de-a lungul Niprului inferior, păsările revin, iar sturionii se întorc în apele în care nu au mai înotat de 70 de ani. Zona reîncepe să pulseze în ritmul său natural – un experiment ecologic rar, aflat încă în desfășurare.

„Din punct de vedere uman, a fost o tragedie. Dar, din punct de vedere științific, este o oportunitate excepțională de a observa cum se reface un ecosistem”, conchide Șumilova.