Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții

0
Publicat:

S-a întâmplat în timpul unui antrenament într-o sală de sport, în sud-estul Moscovei. Bărbaților prezenți la antrenament li s-a spus brusc să se culce la pământ, în timp ce femeilor li s-a permis să plece. 

Acest lucru nu făcea parte din antrenamentul lor, ci era o instrucțiune a poliției ruse care vâna imigranți ilegali și militari care nu se supun încorporării, potrivit telegraph.

Astfel de „raiduri” au fost raportate în mai multe orașe din Rusia timp de câteva săptămâni, chiar înainte ca Vladimir Putin să semneze ordinul de recrutare a 160.000 de oameni în cadrul mobilizării bianuale a țării, cea mai mare din 2011.

Potrivit martorilor, poliția îi împarte pe cei prezenți la sală în cetățeni ruși și străini. Rușii sunt duși la birourile de înrolare, unde le sunt verificate dosarele militare.

Cei care nu sunt cetățeni ruși sunt acuzați de încălcări ale normelor de imigrare și li se dă de ales: deportare sau înrolare în armată, potrivit Current Time, o platformă independentă de știri din Rusia.

Potrivit publicației citate, martorii au declarat că femeilor li s-a permis să plece, în timp ce bărbații au fost separați în funcție de etnie sau naționalitate înainte de a li se cere să prezinte documente.

„Eram pe banda de alergare, mă uitam [la o emisiune], îmi vedeam de treaba mea. Dintr-o dată, cineva mă bate pe umăr. Mă dau jos de pe banda de alergare și îi văd pe toți căzuți cu fața în jos pe podea”, a declarat un participant la sală canalului Telegram.

O altă persoană prezentă la sala de sport a declarat că poliția le-a cerut tuturor bărbaților să își prezinte pașapoartele, care au fost imediat verificate pentru cazierul militar.

„Ei verificau pașaportul, treceau la pagina cu serviciul militar. Dacă scria că ești obligat să servești, gata, te duceai la biroul de înrolare, indiferent de situație”, a spus bărbatul.

Bărbați căzuți la podea, în urma unui raid a armatei ruse  Foto: captură video
Bărbați căzuți la podea, în urma unui raid a armatei ruse Foto: captură video

Reprezentanții sălii de sport nu au comentat incidentul, dar angajații au declarat că raidurile au devenit o rutină.

Avocații spun că raiduri similare aveau loc de aproximativ două ori pe lună în Moscova, Sankt Petersburg, Irkutsk și Ekaterinburg.

După ce dosarele sunt revizuite, unii bărbați sunt eliberați. Alții primesc pe loc citații militare și sunt reținuți.

„Soțul meu este acum în instanță”, a declarat Anastasia, care locuiește într-un oraș de lângă Moscova.

„Au încercat să îi emită o citație ilegală în urmă cu mai bine de doi ani - chiar dacă are o scutire. Acum l-au târât din nou în biroul de înrolare. M-am grăbit cu documentele, dar nu l-au lăsat să plece până nu a sosit avocatul”, a explicat ea.

Avocat: Rețin doar persoanele care nu sunt de etnie rusă

Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, migranților acuzați de infracțiuni minore li se oferă o cale de scăpare: un contract militar pentru a lupta în Ucraina.

Valentina Chupik, un avocat pentru drepturile omului, a declarat: „Ei rețin doar persoanele care nu sunt de etnie rusă. Apoi separă cetățenii de non-cetățeni. Pentru cei care nu au cetățenie, falsifică acuzațiile de huliganism mărunt și îi deportează. De la 5 februarie, asta e tot ce trebuie, chiar dacă nu au făcut nimic rău. Cetățenii sunt duși direct la biroul de înrolare”.

Un alt militant, care a cerut să rămână anonim, a declarat că raidurile au vizat în mod deliberat „sălile etnice” - centre de fitness populare în rândul comunităților de migranți.

Emily Ferris, expert în Rusia la Royal United Services Institute, a declarat pentru The Telegraph că metodele au fost mai „vădit agresive” decât erau obișnuiți majoritatea rușilor.

„Ei au tins către metode mai coercitive, cum ar fi muncitorii din fabrici. De exemplu, că dacă nu se prezintă pentru înrolare, vor fi concediați”, susține Emily Ferris, expert în Rusia la Royal United Services Institut. 

De asemenea, o investigație recentă a lui Janis Kluge, membru al Institutului german pentru studii de securitate internațională, a constatat că ratele de înrolare au crescut în martie.

Creșterea a fost determinată, în parte, de o majorare a stimulentelor în bani din partea autorităților regionale, disperate să își îndeplinească cotele. rie.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite