Guvernul grec va distribui 1,4 miliarde de euro pensionarilor şi altor persoane afectate de programele de austeritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul grec Alexis Tsipras
Premierul grec Alexis Tsipras

Guvernul grec va distribui sub formă de dividente sociale suma de 1,4 miliarde de euro, pensionarilor şi altor categorii de persoane afectate de programele de austeritate din ultimii ani, informează AFP.

Din suma totală de 1,4 miliarde de euro, aproximativ 720 milioane de euro ar urma să fie distribuite până la mijlocul lunii decembrie sub formă de ajutoare excepţionale gospodăriilor ale căror venituri anuale nu depăşesc 18.000 de euro pe an. Adică, în medie, 1.500 de euro pe lună. Potrivit premierului Tsipras, de această măsură ar urma să beneficieze 3,4 milioane de persoane.

Alte 315 milioane de euro vor fi alocate pensionarilor, pentru a-i despăgubi pentru că în 2012-2016 au fost obligaţi să plătească contribuţii „incorecte” la sistemul de sănătate.

În sfârşit, suma de 360 milioane de euro va fi plătită companiei de utilităţi Public Power Corporation, pentru subvenţionarea tarifelor favorabile acordate persoanelor cele mai vulnerabile, scrie Reuters, citatăde agerpres.ro

Alexis Tsipras a susţinut că economia Greciei este pe o traiectorie ascendentă, iar performanţele bugetare - un excedent primar (care exclude serviciul datoriei) net superior obiectivului de 1,75% din PIB fixat de creditori - permit Guvernului să acorde un sprijin financiar suplimentar celor afectaţi de măsurile de austeritate.

Anul trecut, Tsipras a anunţat în mod surprinzător că Guvernul grec va distribui un ajutor de aproximativ 600 milioane de euro celor cu pensii mici, o decizie care i-a nemulţumit pe creditorii internaţionali ai Greciei.

Ajutoarele din acest an au fost aprobate, în principiu, de creditorii internaţionali, care analizează progresele realizate de Grecia. Reprezentanţii instituţiilor creditoare sunt aşteptaţi luna aceasta la Atena, pentru a relua discuţiile cu privire la obiectivele fiscale şi reforme.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite