Guvernul ceh nu a obţinut interzicerea unui partid de extremă dreaptă
Curtea administrativă supremă cehă a anunţat - miercuri, la Brno - că a respins cererea guvernului de a dizolva Partidul Muncitoresc (DS), formaţiune de extremă dreaptă, acuzat că ar fi iniţiat mai multe atacuri violente împotriva romilor, informează Agerpres, citând declaraţia lui Vojtech Simicek, preşedintele Senatului.
Depusă în noiembrie 2008 de Ministerul de Interne, cererea a fost criticată de specialişti şi de opoziţie ca fiind incompletă, nefurnizând suficiente informaţii despre DS.
''Această Curte nu poate juca rolul unui tribunal al Inchiziţiei care caută el însuşi informaţii despre un partid'', a explicat Simicek.
''Am pierdut o bătălie, dar nu şi războiul. Lupta împotriva extremismului şi a intoleranţei rasiale rămâne o prioritate pentru mine'', a reacţionat - miercuri - ministrul de interne, Ivan Langer, potrivit căruia DS complotează pentru înlăturarea sistemului democratic al ţării.
La rândul său, şeful DS, Tomas Vandas, a afirmat că partidul său se va prezenta la viitoarele alegeri europene, stabilite în Republica Cehă în 5-6 iunie.
În 17 noiembrie 2008, o adunare a circa 500 de membri şi simpatizanţi ai DS împotriva romilor în localitatea Litvinov a degenerat în ciocniri violente cu poliţia, în care 16 persoane au fost rănite.
Minoritatea romă - având un efectiv aproximat la 300.000 de persoane - este adesea victima discriminărilor în R. Cehă, potrivit AFP.




















































