Grecia înregistrează cea mai ridicată temperatură din istoria sa. Autorităţile cer un consum moderat de energie electrică
0Valul de căldură care a cuprins Grecia a doborât luni după-amiaza recordul pentru cea mai ridicată temperatură din istoria ţării. Oraşul Makrakomi din sudul ţării a fost luni nu doar cel mai fierbinte loc din Grecia, ci şi de pe întregul continentul european. Autorităţile solicită locuitorilor un consum de energie electrică moderat, evitând utilizarea dispozitivelor electrice la orele de vârf.
Staţia meteorologică a Observatorului Naţional din Atena (NOA) care este staţionată acolo a înregistrat temperaturi de 46,3 grade Celsius (115,3 grade Fahrenheit), potrivit publicaţiei Greek Reporter.
Această temperatură este oficial cea mai ridicată înregistrată vreodată în Grecia, din reţeaua sa de sute de staţii operate de NOA.
Luni s-au înregistrat temperaturi extrem de ridicate pe tot continentul grecesc, oraşul Dendra, la nord-vest de Larissa din Tesalia, atingând 45 de grade Celsius (113 Fahrenheit). Oraşele Teba, Sparta şi Larissa au înregistrat, de asemenea, luni temperaturi peste 44 de grade Celsius.
Potrivit lui Giannis Kallianos, deputat şi meteorolog pentru postul naţional de televiziune MEGA, Grecia a deţinut luni cele mai ridicate cinci temperaturi din Europa. Makrakomi, Larissa şi Sparta au fost trei cele mai fierbinţi oraşe din Europa, urmate de încă două zone urbane greceşti- Lefkochori din Ftiotis şi oraşul Teba.
Siturile arheologice în aer liber din Grecia vor rămâne închise între orele 12:00 şi 17:00 de marţi până joi, din cauza temperaturilor ridicate preconizate în această săptămână, a anunţat luni Ministerul Culturii şi Sportului din ţară. Ministerul a declarat că măsura a fost impusă pentru siguranţa vizitatorilor.
Autorităţile elene au avertizat deja cu privire la riscul ridicat pe care valul de căldură îl reprezintă pentru populaţie recomandând cetăţenilor să fie prudenţi deoarece există riscul unor întreruperi de curent din cauza consumului excesiv.
Aceştia îndeamnă oamenii să evite utilizarea dispozitivelor electrice la orele de vârf, de la 13:00 până la 15:00 şi 18:00 până la 22:00, ora locală.
„Condiţiile pentru sistemul de electricitate sunt fără precedent, deoarece consumul în zilele următoare este de aşteptat să atingă nivelurile maxime din cauza temperaturilor foarte ridicate. Din acest motiv, coordonarea diferitelor organisme ale producătorilor de energie electrică la cel mai înalt nivel este esenţială pentru a asigura aprovizionarea neîntreruptă a consumatorilor în timpul fenomenului extrem ”, a declarat ministrul grec al Energiei în weekend.
Consumul de energie electrică a doborât un nou record luni după-amiază, fiind solicitaţi simultan peste 11.000 de megawaţi în toată ţara. Autorităţile din Grecia îşi fac griji că acest record ar putea fi doborât din nou în cursul acestei săptămâni, deoarece se aşteaptă ca temperaturile să rămână foarte ridicate în toată ţara cel puţin până joi.