Germania: Serviciile secrete vor să ancheteze un partid de opoziţie
0Serviciile germane de informaţii interne urmează să ancheteze Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) cu scopul de a stabili dacă această formaţiune politică are motivaţii de extremă dreapta, dezvăluie marţi Tagespiegel, relatează Reuters.
Potrivit cotidianului berlinez, Oficiul Federal al Protecţiei Constituţiei (BfV) a conchis, într-un raport de 450 de pagini, că AfD, principalul partid german de opoziţie, este un ”caz de examinat”.
Această anchetă nu implică, însă, ca AfD să fie plasat în regim de supraveghere completă.
Un purtător de cuvânt al BfV a declarat că nu poate să confirme aceste informaţii, şi a anunţat că dosarul urmează să fie abordat într-o conferinţă de presă.
Legea fundamentală a Republicii federale germane autorizează o supraveghere strânsă şi chiar o interdicţie a organizaţiilor de extremă stânga ori extremă dreapta.
Potrivit Tagespiegel, BfV urmează să examineze ”cu lupa” toate declaraţiile publice ale membrilor AfD şi să vizeze eventuale legături cu ”mişcarea identitară de extremă dreapta”.
”Oricine discriminează din cauza originii este rasist şi naţionalist. Unii membri AfD sunt de competenţa Oficiului Federal al protecţiei Constituţiei”, a comentat, pe Twitter, ministrul german de Externe Heiko Maas.
”Supravegherea nu va rezolva problemele. Trebuie să ne ocupăm de AfD mai ales în mod obiectiv şi politic”, a adăugat el.