Germania se gândeşte să trimită trupe în Ucraina, iar Putin construieşte un stat-amortizor în faţa ameninţărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Occidentul se teme că Vladimir Putin este hotărât să-şi realizeze un stat-tampon neoficial, numit Novorossia, în estul Ucrainei FOTO mirror.co.uk
Occidentul se teme că Vladimir Putin este hotărât să-şi realizeze un stat-tampon neoficial, numit Novorossia, în estul Ucrainei FOTO mirror.co.uk

O atmosferă de Al Treilea Război Mondial este asociată cu problemele dintre Rusia şi Ucraina. Conflictul, se tem state membre NATO, ar putea conduce la incursiuni în alte ţări, pe lângă crearea unei zone-tampon (Novorossia) de către Rusia.

Germania este pe punctul de a trimite trupe militare în Ucraina, pentru prima dată de când naziştii au invadat locurile, atunci aparţinând Uniunii Sovietice, în urmă cu peste 60 de ani. Cancelarul Angela Merkel şi oficiali înalţi au luat în considerare o decizie istorică: aceea de a trimite 200 de soldaţi de menţinere a păcii, inclusiv 50 de paraşutişti, informează „Epoch Times“.

Surse din Germania au mărturisit pentru „Daily Mail“ că statul „este în etapa discuţiilor“ privind participarea în cadrul unor intervenţii internaţionale la sol în Ucraina. 

Un armistiţiu încheiat între rebelii pro-ruşi din estul Ucrainei şi guvernul de la Kiev încă rezistă, ţinând la distanţă mare parte din lupte, dar există o îngrijorare crescândă că violenţele şi incursiunile vor reîncepe. În ciuda acordului de încetare a focului, Rusia aduce din ce în ce mai multe trupe la graniţă, potrivit Ucrainei.

Occidentul se teme că Vladimir Putin este hotărât să-şi realizeze un stat-tampon neoficial, numit Novorossia, în estul Ucrainei“, nota „Daily Mail“.

Între timp, noul lider al alianţei însărcinat cu creşterea prezenţei militare în Europa de Est a declarat că planul NATO nu încalcă acordul încheiat cu Rusia după Războiul Rece. Jens Stoltenberg a spus, în timpul unei vizite la o bază aeriană din Polonia, că este hotărât să pună în aplicare un plan privind crearea unei forţe de intervenţie rapidă a NATO, ca răspuns la implicarea Rusiei în Ucraina.

Rusia susţine că prezenţa militară crescută ar putea încălca acordul încheiat în 1997 privind numărul trupelor pe care NATO le poate plasa pe teritoriul fostelor state sovietice, dar Stoltenberg a declarat pentru Reuters că planul de desfăşurare a trupelor NATO nu încalcă acel acord.

Nu există nicio contradicţie între o prezenţă militară crescută în această zonă şi respectarea regulilor acordului internaţional“, spunea Stoltenberg, fost premier norvegian.

El a adăugat că NATO trebuie să rămână o alianţă militară puternică în această zonă şi cu o „legătură solidă“ cu SUA, însă care să abordeze şi Rusia cu planuri de rezolvare a problemelor, fără a recurge la conflicte.

NATO nu se va implica direct în Ucraina, de vreme ce această ţară încă nu este membră NATO, dar doreşte să-şi liniştească statele membre care se învecinează cu Ucraina şi care se tem că Rusia le vizează şi pe ele.

Totuşi, Stoltenberg a declarat că Rusia trebuie să se retragă. „Rusia a încălcat legea internaţională şi a încălcat şi propriul angajament internaţional, dar şi suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei“, declara Stoltenberg.

Solicităm Rusiei să respecte legea internaţională şi să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. De asemenea, să se folosească de influenţa pe care o are asupra separatiştilor şi să-i facă să respecte armistiţiul. Rusia trebuie să-şi schimbe acţiunile, să-şi schimbe comportamentul“, potrivit lui Stoltenberg.


Citeşte şi:

Un război în Europa nu este o idee de neimaginat

În ultimele zile, trupe ruseşti care poartă steagul unei ţări necunoscute în trecut, Novorossia, mărşăluiesc peste graniţa sud-estică a Ucrainei. Academia de Ştiinţe rusă a anunţat recent că va publica o istorie a Novorossiei, iar diverse hărţi ale acestei „ţări“ se spune că sunt deja în circulaţie în Moscova. „Ideea de război în Europa nu mai este doar un scenariu apocaliptic. Isteria devine realitate“, scrie jurnalista Anne Applebaum.

Rogozin: Rusia va proteja ruşii din Transnistria în cazul unui conflict armat

„Evident” că Rusia îşi va proteja cetăţenii din Transnistria în cazul unui conflict armat în regiunea separatistă din Republica Moldova, a declarat Dmitri Rogozin, vicepremierul rus. „Vreau să le spun tuturor care nu gândesc ca noi: nu trebuie să-şi bage nasul în Transnistria, nu trebuie să sporească tensiunile, pentru că acolo locuiesc cetăţeni ruşi”, a declarat Rogozin, citat de agenţiile de presă ruseşti.

Nebuna viziune asupra lumii a Kremlinului

În februarie 1946, George Kennan, şef-adjunct al misiunii diplomatice americane la Msocova, a trimis la Washington un raport detaliat cu privire la politica Uniunii Sovietice. Textul, ce avea să rămână în istorie ca Telegrama cea lungă, reprezintă una dintre cele mai bune analize ale politicii URSS şi a viziunii sale asupra lumii.

George Friedman, fondatorul Stratfor: Suntem deja într-un Război Rece. SUA nu vor apăra România, dacă ea nu face eforturi pentru a se apăra

România se află în plin proces de a-şi defini relaţia cu SUA, iar SUA încearcă să stabilească ce forţă militară trebuie să aibă România, un aliat esenţial al Washingtonului, în contextul crizei din Ucraina, explică George Friedman, fondatorul agenţiei de analize geopolitice Stratfor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite