Germania ia în calcul trimiterea de nave specializate pentru securizarea Strâmtorii Ormuz

0
Publicat:

Germania ia în considerare participarea la o eventuală misiune internațională de securizare a Strâmtorii Hormuz, prin trimiterea unor nave de „vânătoare de mine”, a unui vas de escortă și a unor aeronave de recunoaștere, potrivit informațiilor publicate de Süddeutsche Zeitung și agenția dpa.

Friedrich Merz și Donald Trump, la o recentă întâlnire la Casa Albă. FOTO AP
Friedrich Merz și Donald Trump, la o recentă întâlnire la Casa Albă. FOTO AP

Cancelarul german Friedrich Merz urmează să prezinte propunerea oficială vineri, la conferința organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron, și de premierul britanic, Keir Starmer, potrivit acelorași surse, citate de euronews.com.

La discuții vor participa și alți lideri europeni, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, iar state, inclusiv România, vor fi conectate prin videoconferință.

Ce ar presupune contribuția Germaniei

Planul prevede implicarea Bundeswehr (forțelor armate ale Germaniei) după încetarea ostilităților, cu respectarea unor condiții stricte: trimiterea de nave de „vânătoare de mine” și un vas de escortă; utilizarea aeronavelor de recunoaștere pentru supraveghere pe distanțe lungi; eventual, folosirea bazei logistice germane din Djibouti pentru misiuni de monitorizare maritimă.

Germania dispune în prezent de opt nave pentru vânătoare de mine și două nave pentru scafandri specializați, însă nu se știe exact câte dintre acestea ar putea fi mobilizate.

Fiecare astfel de navă are un echipaj standard de 42 de militari, cu posibilitatea suplimentării prin echipe de scafandri.

Condițiile impuse de Germania

Friedrich Merz a subliniat că participarea Germaniei este posibilă doar dacă există cel puțin un armistițiu provizoriu în conflictul din regiune și un cadru legal internațional clar, iar guvernul federal și Parlamentul german aprobă misiunea.

„Suntem încă departe de îndeplinirea acestor condiții”, a declarat Merz după o întâlnire cu premierul irlandez Micheál Martin.

Amintim că Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul global de petrol și gaze, este aproape complet blocată de la izbucnirea conflictului dintre alianța SUA–Israel și Iran, la 28 februarie.

Traficul redus a generat o creșterea accentuată a prețurilor la energie, iar Agenția Internațională pentru Energie a avertizat că Europa ar putea rămâne fără stocuri suficiente de combustibil pentru aviație în aproximativ șase săptămâni dacă situația persistă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite