Gazprom ameninţă să lase Republica Moldova fără gaze
Concernul rus Gazprom se arată îngrijorat de creşterea datoriilor Republicii Moldova pentru gazele naturale livrate şi de asigurarea plăţilor curente, şi anunţă că dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru efectuarea plăţilor restante, "toată populaţia Republicii Moldova riscă să rămână fără gaze", relatează NewsIn.
Potrivit unui comunicat de presă al întreprinderii mixte moldo-ruse Moldovagaz, citat de portalul UNIMEDIA, chestiunea plăţii gazelor furnizate de Gazprom a fost pusă în discuţie săptămâna trecută în cadrul întrevederii între viceprim-ministrul Republicii Moldova Igor Dodon şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie Gazprom, Valeri Golubev.
UNIMEDIA precizează că, până în prezent, nu se cunoaşte preţul aproximativ al gazelor ruseşti începând cu 1 ianuarie 2009. Surse de la Moldovagaz spun că acesta va fi cunoscut nu mai devreme de 12 ianuarie 2009.
Pe de altă parte, Moldovagaz avertizase joi, 19 decembrie, că ar putea "suspenda executarea obligaţiilor stipulate în Memorandumul privind depăşirea crizei termoenergetice din municipiul Chişinău", fapt ce va determina limitarea şi chiar sistarea furnizării gazelor naturale către întreprinderile din sectorului termoenergetic al capitalei. Decizia administraţiei Moldovagaz a venit după ce cu o zi înainte SA Termocom şi-a retras poziţia asumată în cadrul Memorandumului, considerându-l nul, pe motivul că deja a trecut mai mult de o lună de la semnarea acestuia, timp în care reprezentanţii administraţiei capitalei nu au onorat nici una din prevederile incluse în Memorandum. Moldovagaz susţine că o ameliorare a situaţiei ar putea surveni în cazul în care Termocom, CET-1 şi CET-2 îşi vor achita datoriile pentru consumul curent de gaze.




















































