Fostul rege al Spaniei Juan Carlos s-ar fi exilat în Republica Dominicană, la o familie bogată de proprietari de plantaţii de trestie de zahăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regele emerit al Spaniei, Juan Carlos FOTO EPA-EFE
Regele emerit al Spaniei, Juan Carlos FOTO EPA-EFE

Fostul rege al Spaniei Juan Carlos ar fi în Republica Dominicană după ce şi-a anunţat plecarea în exil, în contextul în care este vizat de o anchetă de corupţie în ţara sa şi în Elveţia, dezvăluie marţi cotidienele La Vanguardia şi ABC, fără să-şi precizeze sursele.

 La Vanguardia dezvăluie că Juan Carlos, în vârstă de 82 de ani, a plecat luni cu maşina în Portugalia, unde a luat un avion către Republica Dominicană, unde ar urma să rămână câteva săptămâni, la o familie bogată de proprietari de plantaţii de trestie de zahăr.

Postul portughez TVI24 şi cotidianul popular Correio da Manha dezvăluiau luni că Juan Carlos se afla la Cascais,o staţiune balneară situată în apropiere de Lisabona, unde şi-a petrecut o parte din copilărie.

Dezonorat şi anchetat pentru de corupţie, fostul monarh spaniol a plecat pe neaşteptate în exil, pentru nu a pune în pericol existenţa monarhie. „Majestate, Dragă Felipe, cu aceeaşi voinţă de a servi Spania, care mi-a inspirat întreaga domnie şi confruntat cu repercusiunile publice pe care le-au generat anumite evenimente petrecute în viaţa mea personală, doresc să-mi exprim disponibilitatea absolută de a contribui la facilitarea exercitării funcţiilor tale, asigurându-ţi liniştea şi calmul pe care îl cer exersarea acestor înalte responsabilităţi. În acest moment, cu convingerea că este cel mai bun serviciu pe care îl pot face spaniolilor (...) şi ţie, în calitate de rege, îţi comunic decizia mea de a mă muta, în acest moment, în afara Spaniei.”

Cu aceste cuvinte, într-o scrisoare de doar trei paragrafe, fostul monarh, Juan Carlos I de Bourbon, îi transmite fiului său, actualul rege Felipe al VI-lea, intenţia de a părăsi Spania, făra să menţioneze unde va locui şi fără să ofere alte detalii privitoare la viitorul său. 

Încercare de a-i oferi un respiro fiului său

Această decizie încearcă să-i ofere un oarecare respiro lui Felipe al VI-lea, care este supus unei importante presiuni mediatice şi politice pentru a lua o decizie cu privire la viitorul tatălui său investigat de justiţia elveţiană şi de cea spaniolă pentru presupuse comisioane primite din partea regelui Arabiei Saudite în intermedierea contractului de construire a trenului de mare viteză dintre Mecca şi Medina. Fostul rege este acuzat de primirea ilicită a acestor cadouri de aproape 70 de milioane de euro şi de spălare de bani într-un caz foarte mediatizat care pare să pună în pericol propria existentă a instituţiei monarhice spaniole. Scrisoarea lui Juan Carlos I de Bourbon a fost publicată într-un comunicat al casei regale în care Felipe al VI-lea a dorit să sublinieze importanţa istorică pe care a avut-o domnia tatălui său, dar în acelaşi timp a ţinut să-şi reafirme respectul pentru principiile şi valorile sistemului juridic. De fapt actualul rege, fără a avea o relaţie tensionată cu tatăl său, a încercat să se delimiteze de acesta încă de la începutul acestui an, când a renunţat la moştenirea care i-ar fi revenit şi i-a retras acestuia toate drepturile economice pe care le avea ca membru al casei regale.

„Ingropat“ de amantă

Fosta amantă a monarhului, baroneasa germană Corinna Larsen (Corinna zu Sayn-Wittgenstein), a recunoscut în faţa justiţiei elveţiene că a primit de la fostul rege al Spaniei nu mai puţin de 65 de milioane de euro pentru favorurile sale. Ea spune însă că regele i-ar fi dăruit acele 65 de milioane de euro.

Reacţia spaniolilor şi a clasei politice

Decizia regelui emerit de a părăsi Spania a produs o furtună de reacţii în mediile politice şi în presa spaniolă. Atitudinea generală a spaniolilor este foarte complexă şi plină de ambiguităţi. Fiinţa umană e pradă tentaţiei, scrie cotidianul „ABC“ într-un editorial, care aminteşte că suveranul care a adus Spania pe calea democraţiei după moartea lui Franco este şi cel care mergea să vâneze elefanţi în Botswana, prin 2012, pe când această ţară se afla cufundată într-o profundă criză economică.

Cea mai neutră reacţie a fost cea oficială a guvernul socialist al lui Pedro Sanchez, care s-a manifestat cu multă prudenţă şi şi-a exprimat respectul faţă de decizia lui Juan Carlos de a părăsi Spania, încercând în acelaşi timp să consolideze instituţia monarhică, subliniind traiectoria exemplară şi transparenţa domniei actualului şef al statului, regele Felipe al VI-lea.

.

Nu la fel a fost reacţia celor de la Unidas Podemos, extrema stângă, parteneri de guvernare ai socialiştilor, care spun că este nevoie de o nouă dezbatere asupra unui nou model de stat şi a instaurării unei „republici solidare şi plurinaţionale”, deoarece „nu există niciun motiv să se continue cu o monarhie lipsită de cele mai minime valorile etice”.  Şi mai dură a fost reacţia purtătorului de cuvânt al acestora, Pablo Echenique, care a cerut să se împiedice ieşirea fostului rege din ţară pentru a nu îngreuna bunul mers al anchetei judiciare în care este implicat. De fapt, mai mulţi politicieni de extrema stângă au cerut să fie ridicat paşaportul regelui, deşi acesta a părăsit deja Spania, iar avocatul care îi reprezintă interesele a dat asigurări că va sta la dispoziţia oricărei gestiuni judiciare. Juan Carlos ar fi în Republica Dominicană potrivit presei spaniole.

 La fel de critică a fost şi atitudinea ministrului comunist, Alberto Garzón, care a reclamat o investigaţie exhaustivă a tuturor afacerilor suspecte de fraudă în care este implicat  „cetăţeanul Juan Carlos de Borbón“. Foarte diferite au fost reacţiile Partidului Popular, care a sărit în apărarea fostului monarh, subliniind „rolul determinant şi decisiv” pe care acesta l-a avut la instaurarea democraţiei în Spania, reclamând unitatea şi loialitatea în jurul actualului şef al statului şi a instituţiei pe care o reprezintă, denunţând în acelaşi timp „hărţuirea la care este supusă monarhia din parte extremei stângi”, care doreşte „linşarea publică a regelui emerit”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite