Fostul ministru bulgar al Agriculturii dezvăluie că toţi membrii Cabinetului de la Sofia au fost interceptaţi ilegal
0Miroslav Naidenov, fost ministru al Agriculturii în Guvernul condus de partidul Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), a declarat joi că a fost spionat încă de la preluarea funcţiei, la fel ca toţi ceilalţi colegi ai săi, relatează site-ul Novinite.com.
Naidenov a făcut aceste declaraţii joi dimineaţa pentru postul de televiziune bTV, în primul interviu acordat după inculparea lui pentru corupţie. El a negat acuzaţiile şi a insistat că a fost o înscenare.
După ce iniţial a ezitat, Naidenov a declarat că fostul ministru de Interne Ţvetan Ţvetanov a spionat toţi membrii Cabinetului, precum şi pe preşedintele Rosen Plevneliev şi posibil pe fostul premier Boiko Borisov şi mulţi alţi oficiali de rang înalt.
Fostul ministru îl acuză pe Ţvetanov că a recurs la aceste activităţi în scopul de a-i şantaja şi de a-i elimina pe toţi cei care s-ar fi apropiat de Borisov.
Potrivit lui Naidenov, colegii lui din Cabinet erau îngroziţi de aceste activităţi de spionaj şi se simţeau, fără excepţie, hărţuiţi şi speriaţi.
El a declarat, de asemenea, că Borisov nu ştia despre interceptările ilegale. Naidenov a adăugat că şi-a trimis familia în străinătate din cauza temerilor privind siguranţa acesteia.