Bombardamente în Donețk, soldate cu cel puțin trei morți și 13 răniți de ambele părți VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Separatiștii pro-ruși din Donețk anunță uciderea unui civil în urma unor bombardamente imputate Ucrainei, în timp ce forțele armate ale Kievului deplâng moartea a doi civili în urma unor atacuri ale ocupanților din această regiune din sud-estul țării vecine.

Război în Ucraina. FOTO Getty Images
Război în Ucraina. FOTO Getty Images

„În această dimineață, exact la ora 7.00, au supus centrul orașului Donețk la cel mai masiv atac din 2014 încoace”, a susținut pe Telegram primarul Aleksei Kulemzin, susținut de Rusia.

„Patruzeci de rachete de tip BM-21 Grad au fost trase asupra civililor din orașul nostru”, a acuzat Kulemzin, evocând o crimă de război. 

Rachetele au lovit blocuri de locuințe, birouri, o biserică sau chiar o şcoală şi un teren de sport, a insistat edilul din Donețk.

Potrivit forțelor separatiste din Donețk, aceste atacuri s-au soldat cu un mort și nouă răniți, printre care și un copil.

De cealaltă parte, șeful administraţiei militare ucrainene din regiunea Doneţk, Pavlo Kirilenko, a raportat joi doi morţi şi patru răniţi în bombardamente ruseşti în zonele aflate sub controlul Kievului în apropiere de Doneţk.

Ofertă de pace respinsă

În intervenția sa la conferință internaţională de sprijin pentru Ucraina, organizată la Paris, marți, 13 decembrie, unde s-a strâns un miliard de euro pentru a ajuta populaţia din tara vecină, care traversează o iarnă sub bombe, în întuneric și frig, președintele Volodimir Zelenski i-a făcut omologului său rus, Vladimir Putin, și o ofertă de pace. 

„Sărbătorile sunt momentul în care oamenii normali se gândesc la pace, nu la agresiune. Îi propun Rusiei să încerce măcar să demonstreze că este capabilă să renunțe la agresiune. Ar fi corect să înceapă retragerea trupelor rusești de pe teritoriul recunoscut al Ucrainei până de Crăciun. Dacă Rusia își retrage trupele din Ucraina, atunci va fi asigurată o încetare a ostilităților“.

Moscova a răspuns că, dacă vrea pace, Kievul trebuie să cedeze cele patru regiuni ucrainene anexate recent de Rusia prin pseudoreferendumuri, și anume Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite