Firmele din Regatul Unit cer Guvernului britanic relaxarea regulilor post-Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firmele britanice vor relaxarea planurilor post-Brexit FOTO AFP
Firmele britanice vor relaxarea planurilor post-Brexit FOTO AFP

Liderii britanici din domeniul afacerilor i-au cerut administraţiei lui Boris Johnson să relaxeze planurile sale privind migraţia post-Brexit, în special prin renunţarea la venitul minim necesar pentru a trăi şi lucra în Regatul Unit, potrivit Euractiv.

După ce va părăsi oficial Uniunea Europeană, săptămâna viitoare, şi după ce a promis că va pune punct libertăţii de circulaţie, Guvernul Marii Britanii vrea să se concentreze prin atragerea muncitorilor calificaţi în Regat, bazându-se pe un sistem de puncte folosit şi de Australia.

Guvernul a acceptat o recomandare din partea Comitetului Consultativ privind Migraţia pentru a introduce un salariu anual minim oboigatoriu de 30.000 de lire sterline pentru „migranţii calificaţi” care vor să obţină vize de cinci ani.

Însă, un sondaj al Federaţiei Afacerilor Mici (FSB), publicat pe 24 ianuarie, arată că 25 la sută dintre firmale mici din Marea Britanie angajează personal care este clasificat „cu înaltă calificare” în joburi cu salarii mai mici de 30.000 de lire. Peste 80 la sută dintre aceste afaceri au adăugat că nu-şi pot permite să crească salariile pentru a atinge pragul.

58 la sută dintre firmele intervievate au precizat că pragul de venit ar trebui coborât în cazul muncitorilor care sunt deja în Regatul Unit şi nu reuşesc să-şi găsească un loc de muncă.

„Potenţiala lipsă de flexibilitate a pragului îi va lăsa pe cei care se bazează pe talentul internaţional extrem de îngrijoraţi în legătură cu viitorul”, a afirmat preşedintele FSB, Mike Cherry, adăugând că „suma de 30.000 de lire sterline trebuie să fie revizuită şi un prag de 20.100 de lire ar trebui avut în vedere pentru muncitorii calificaţi”.

În afară de scăderea pragului de salariu minim, oamenii de afaceri au cerut flexibilitate în ceea ce priveşte muncitorii calificaţi care intră în Mare Britanie printr-un sistem bazat pe puncte şi posibilitatea unei vize temporare de doi ani pentru sectoarele economice unde cererea este mare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite