Financial Times: Românii nu se grăbesc să emigreze în Marea Britanie „rasistă“

0
0
Ruta Bucureşti  Londra Drumul românilor în căutarea unei noi vieţi văzut prin ochii unei jurnaliste britanice FOTO The Independent

Retorica împotriva imigraţiei, care a dominat presa şi discursul politic britanice în ultimele luni, par să fi făcut "valuri" în România, tineri studenţi din Bucureşti afirmând că nu vor merge niciodată să muncească în această ţară, relatează Financial Times (FT) în ediţia electronică.

„Nu după toate lucrurile urâte pe care presa şi politicienii britanici le spun despre noi", a declarat Monica Andreea, o studentă în anul întâi la Drept, la Universitatea Bucureşti. 

„Mi-ar plăcea să stau aici, dar dacă mă hotărăsc vreodată să plec, m-aş duce mai degrabă în Germania. Economia lor este mai puternică şi nu sunt rasişti ca englezii", a adăugat ea.

Potrivit publicaţiei, opiniile tinerei nu sunt neobişnuite, în contextul în care acuzaţiile politicienilor britanici, potrivit cărora românii plănuiesc să "jefuiască" sistemul britanic al bunăstării după anularea la 1 ianuarie restricţiilor care le-au fost impuse, s-au inflamat.

O estimare a numărului de români şi bulgari care ar putea emigra în Marea Britanie este practic imposibilă, însă liderul formaţiunii xenofobe şi antieuropene UKIP Nigel Farage susţine că ar fi vorba despre un milion, un număr exagerat în opinia agenţiilor de recrutare, sociologilor şi unor oficiali guvernamentali români.

Financial Times scrie că asemenea opinii sunt susţinute cu dovezi statistice pe care publicaţia le-a obţinut, potrivit cărora migraţia netă din România se stabilizează. Atunci când ţara a aderat la UE în 2007, un număr-record de 558.074 de români au plecat în străinătate şi doar 100.268 s-au întors acasă. Însă, de atunci, imigraţia a scăzut.

În 2012, numărul total de români care au emigrat a fost de 170.186, cel mai scăzut din ultimii aproape zece ani, iar un număr-record de 176.266 de persoane au decis să revină în ţară, precizează publicaţia.

Mii de persoane au început deja să se întoarcă din Italia şi Spania - ţări în care s-au mutat aproape două milioane de români începând din 2007 -, în contextul în care dorinţa lor de o viaţă mai bună a fost afectată de criza datoriilor suverane, care a condus la pierderi masive de locuri de muncă în Europa de Sud.

Cu toate acestea, alţi români s-au întors pentru a profita de îmbunătăţirea condiţiilor economice din România. Economia românească s-a comportat, în medie, mai bine decât restul UE, iar perspectivele din această ţara balcanică par mai luminoase decât în altă parte, notează Financial Times.

De asemenea, în România este aşteptată o creştere a PIB-ului de 2,1% anul viitor şi de 2,4% în 2015, în condiţiile în care deficitul bugetar al ţării rămâne mai mic decât în majoritatea statelor UE, potrivit Comisiei Europene.

Cu toate acestea, în condiţiile salariile din România sunt în medie de 500 de euro pe lună, analiştii şi oficialii guvernamentali sunt conştienţi de faptul că românii vor continua să se îndrepte spre Europa de Vest. Cu toate aceasta, emigraţia nu va avea loc în valuri mari, iar cei mai mulţi se vor îndrepta spre Germania, Italia şi Spania, potrivit unui studiu realizat de CURS, anunţă Agerpres.

De asemenea, mulţi vor accepta doar locuri de muncă temporare sau sezoniere în Europa de Vest, susţin directorii firmelor de recrutare şi experţii în imigrare.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri