Extrema dreaptă franceză solicită referendum privind ieşirea Franţei din Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După întâlnirea cu preşedintele François Hollande (dreapta), David Cameron (stânga) a declarat că „starea de fapt nu este de-ajuns... Cred că sunt schimbări care pot fi făcute de care să beneficieze nu doar Marea Britanie, dar şi restul Europei“
După întâlnirea cu preşedintele François Hollande (dreapta), David Cameron (stânga) a declarat că „starea de fapt nu este de-ajuns... Cred că sunt schimbări care pot fi făcute de care să beneficieze nu doar Marea Britanie, dar şi restul Europei“

Partidul de extremă-dreapta din Franţa, Frontul Naţional, a solicitat un referendum privind statutul de membru al Uniunii Europene al ţării. Referendumul solicitat de partidul condus de Marine Le Pen ar trebui să aibă loc în acelaşi timp cu cel din Marea Britanie, anunţă „EUObserver“.

Adjunctul partidului Frontul Naţional din Franţa, Florian Philippot, care este şi membru în Parlamentul European, a scris joi preşedintelui François Hollande că „ar trebui să ia exemplul britanicilor“ şi „să urmeze agenda trasată de vecinii noştri de peste Canal (Canalul Mânecii, n.r.)“. „A venit momentu să întrebăm pe toţi europenii dacă Da sau Nu – dacă vor suveranitate să-şi decidă propriul viitor“, se arată în scrisoarea adresată preşedintelui francez.

Europarlamentarul a adăugat că premierul britanic David Cameron, care se află acum în turneu prin capitalele europene, „s-a pus într-o poziţie puternică pentru a solicita reforme reale cu acest referendum“.  Philippot spune că dacă Hollande va refuza să susţină un referendum, atunci Frontul Naţional va avea o platformă privind ieşirea sau nu din Uniunea Europeană în cadrul campaniei prezidenţiale din 2017.

„Le Figaro“ a dat publicităţii un sondaj efectuat de Ifop, în care se arată că 62% din francezi vor vota Nu în cazul constituirii UE, dacă li se va pune aceeaşi întrebare ca în urmă cu 10 ani. Însă rezultatele Ifop au fost destul de ambigue: 62% din francezi doresc ca ţara lor să aibă control complet asupra bugetului şi politicilor fiscale, iar 60% doresc să iasă din Schengen. 

Însă 59% vor ca Uniunea Europeană să creeze un post pentru „un ministru de finanţe“, iar 71% îşi doresc ca Franţa să rămână în zona euro. Mai mult, 60% din francezi sunt în favoarea unui preşedinte european ales în mod direct, 71% susţin o armată europeană comună, iar 62% cred că statutul de membru european al ţării este, în total, „un lucru bun“.

Partidul Conservator aflat la conducere în Marea Britanie, a spus că plănuieşte să întrebe, până la sfârşitul lui 2017 „dacă Regatul Unit ar trebui să rămână membru UE“. David Cameron, premierul conservator a vizitat Franţa, Olanda şi Danemarca în ultimele două zile. 

După întâlnirea cu preşedintele Hollande, Cameron a declarat că „starea de fapt nu este de-ajuns... Cred că sunt schimbări care pot fi făcute de care să beneficieze nu doar Marea Britanie, dar şi restul Europei“.

„Credem că este în interesul Europei şi în interesul Marii Britanii să rămânem împreună, dar oamenii trebuie respectaţi întotdeauna“, a spus şi Hollande.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite