Europa își mai îngroapă un monarh, la patru ani după Regina Elisabeta a Marii Britanii. Când au loc funeraliile Regelui Harald al Norvegiei
Funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, care a murit vineri la vârsta de 89 de ani, vor avea loc miercurea viitoare, 9 septembrie, la Catedrala din Oslo.

Ceremonia va fi oficiată de episcopul preşedinte al Bisericii Norvegiei, Olav Fykse Tveit, iar ulterior Harald al V-lea va fi înmormântat la Fortăreaţa Akershus.
Potrivit unui comunicat emis duminică de Casa Regală, ceremonia va începe la ora locală 13:00 (11:00 GMT) la Catedrala din Oslo, acelaşi loc unde s-au desfăşurat funeraliile regelui Olav, tatăl lui Harald, în ianuarie 1991, conform agenţiei de ştiri NTB.
Ziua funeraliilor va începe cu o ceremonie privată în Capela Palatului Regal pentru membrii apropiaţi ai familiei.
În continuare, se va deschide poarta principală a castelului, iar din Fortăreaţa Akershus vor fi trase 21 de salve de tun, scrie Agerpres.
Ulterior, sicriul regelui va fi transportat într-o procesiune grandioasă de la Palatul Regal la Catedrala din Oslo, la care vor participa membri ai familiei, personalităţi norvegiene proeminente şi numeroşi invitaţi naţionali şi internaţionali.
După ceremonia de la catedrală, o procesiune mult mai mică va însoţi sicriul până la capela din Fortăreaţa Akershus, unde va avea loc o ceremonie privată, în principal pentru familia regală, familiile regale europene şi câţiva reprezentanţi ai instituţiilor oficiale norvegiene.
Cripta situată sub biserica din Fortăreaţa Akershus va deveni locul de veci al regelui Harald.
După ceremonia din biserica fortăreţei, o dublă salvă regală va fi trasă din Fortăreaţa Akershus.
După înmormântare, o coloană auto care transportă familia regală şi alţi oaspeţi se va întoarce la Palatul Regal, de la balconul căruia noul rege, Haakon al VIII-lea, şi familia sa vor saluta poporul.
Apoi va avea loc o recepţie pentru reprezentanţii guvernului norvegian, oaspeţii străini, membrii familiei şi alţi participanţi la funeralii.
Între timp, începând de marţea viitoare, publicul va putea vedea sicriul regelui Harald în Capela Palatului Regal, unde va fi transportat luni, la ora 16:00 (14:00 GMT), din Salonul Roşu, unde a fost dus în după-amiaza zilei de vineri, aşa cum a anunţat Curtea Regală duminică.
Regele Harald al V-lea a murit vineri dimineaţă devreme la Spitalul Naţional din Oslo, unde fusese internat în 17 august.
Sicriul defunctului monarh, cel mai longeviv domnitor din Europa, a ajuns la Palatul Regal vineri, la scurt timp după ora 19:00, ora locală (17:00 GMT), după ce a fost transferat de la Spitalul Naţional din Oslo.
Mulţimi mari de oameni s-au aşezat de-a lungul traseului pentru a asista la trecerea dricului, sub o ploaie care nu mai înceta.
Patru ani de la moartea Reginei Elisabeta
În urmă cu patru ani, pe 8 septembrie, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit la vârsta de 96 de ani, la Palatul Balmoral din Scoția, reședința ei preferată.
Născută la 21 aprilie 1926, la Londra, regina Elisabeta a fost fiica regelui George al VI-lea, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York. Regina Elisabeta a II-a a fost şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
După moartea tatălui său, aceasta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953.
Încoronarea regelui Charles al III-lea a avut loc în luna mai a anului 2023.




















































