EUObserver: Decizia României privind Serbia ar putea avea legătură cu demersul său de aderare la Schengen | adevarul.ro

EUObserver: Decizia României privind Serbia ar putea avea legătură cu demersul său de aderare la Schengen

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, consideră că cerinţele României privind minorităţile încalcă standardele UE Foto: Reuters
Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, consideră că cerinţele României privind minorităţile încalcă standardele UE Foto: Reuters

Intenția României de a se opune acordării statutului de ţară candidată la UE Serbiei ar putea avea legătură cu dorinţa sa de a adera la Schengen, dorind astfel să arate Olandei cât de serioasă este în această privinţă, comentează publicaţia electronică EUObserver.

România a generat confuzie marţi, cerând în ultima clipă garanţii privind drepturile minorităţii vlahe din Serbia, pentru a fi de acord cu statutul acesteia de candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Insistenţa României i-a luat prin surprindere pe partenerii săi din UE, având în vedere că până acum nu a făcut caz de acest subiect, iar Comisia Europeană nu a identificat probleme serioase în rapoartele sale anuale privind Serbia, comentează publicația citată.

Teoria predominantă este că România voia să arate Olandei cât de serioasă este în privinţa Spaţiului Schengen. România spera să adere la Schengen anul trecut, după ce a îndeplinit criteriile tehnice, dar Olanda s-a opus din motive de corupţie. La rândul său, Olanda a investit mult în demersurile Serbiei de aderare la Uniunea Europeană, asigurându-se în 2011 că Belgradul îi predă pe principalii acuzaţi de crime de război Tribunalului Penal Internaţional de la Haga.

Delegaţia olandeză a precizat că România nu a făcut nicio legătură între problema Serbiei şi aderarea la Schengen. Alţi diplomaţi şi oficiali au afirmat însă că problema Schengen era vizibilă. „A fost vorba despre Olanda şi aderarea la Schengen. Românii nu au spus nimic de genul acesta în mod public, dar au existat unul sau două mici comentarii despre asta (la reuniunea miniştrilor de Externe de luni). Este cu siguranţă o parte a motivului", a declarat un diplomat european pentru EUObserver.

Un oficial UE a afirmat că şefii de stat şi de Guvern urmează să aprobe acordarea statutului de ţară candidată Serbiei la summitul de la sfârşitul săpătmânii. El nu a exclus însă ca liderul român sau altcineva să vină cu alte obiecţii de ultimă clipă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite