Erdogan vrea să-l convingă pe Putin să revină în acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră
0Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că doreşte să-l convingă pe omologul său rus Vladimir Putin să relanseze acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, care a expirat luni seara.
"Cred că vom reuşi să asigurăm continuarea (coridorului umanitar) vorbind în detaliu cu Putin", le-a declarat Erdogan jurnaliştilor turci în avionul care îl aducea acasă dintr-un turneu regional, potrivit afirmaţiilor sale citate de agenţia de presă oficială Anadolu, potrivit Agerpres.
Şeful statului turc, care a cerut "ţărilor occidentale să dea curs aşteptărilor lui Putin", a indicat că urmează să poarte discuţii telefonice pe acest subiect cu preşedintele rus, care s-a opus prelungirii acordului semnat în iulie 2022 la Istanbul cu Ucraina, sub egida Turciei şi a ONU.
Rusia a asigurat că este pregătită să revină la acord - care a permis ca aproape 33 de milioane de tone de cereale să fie exportate din porturile ucrainene - dacă cererile sale vor fi îndeplinite "în totalitate".
Moscova susţine în special că propriile sale livrări de produse agricole şi îngrăşăminte sunt obstrucţionate de sancţiunile occidentale.
Cei doi lideri vor discuta faţă în faţă despre acordul privind cerealele în august, în Turcia, "dacă vizita (dlui Putin) va avea loc", a subliniat Erdogan, folosind condiţionalul, după ce anunţase în două rânduri că preşedintele rus va veni luna viitoare în Turcia.
Rusia a declarat miercuri că va considera de acum navele ce se vor îndrepta spre porturile ucrainene de la Marea Neagră drept "potenţiale vase militare", iar ţările al căror pavilion acestea îl arborează, drept parte a conflictului.
ONU şi-a exprimat joi îngrijorarea, denunţând "efectul negativ asupra preţurilor mondiale la grâu şi porumb, ceea ce îi va face pe toţi să sufere, în special populaţiile vulnerabile din ţările din Sud".
Între altele, preşedintele Erdogan a mai spus, în legătură cu aderarea Suediei la NATO, că Turcia "va acţiona în funcţie de măsurile luate de Suedia".
Preşedintele turc şi-a ridicat veto-ul la începutul lunii iulie cu privire la aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, afirmând că parlamentul turc va ratifica aderarea Suediei la întoarcerea din vacanţa parlamentară, cel mai devreme în luna octombrie.