Emmanuel Macron: „Emily in Paris” nu are sens în Roma, aparține Parisului
0Președintele Emmanuel Macron a declarat pentru revista Variety faptul că va lupta pentru a menține derularea serialului „Emily in Paris” în capitala Franței.
Reacția președintelui a venit după ce producătorii au afirmat că vor filma sezonul 5 al serialului de pe Netflix la Roma.
„Emily in Paris” nu are sens în Roma, spune Macron.
De asemenea, soția președintelui, Brigitte Macron, în vârstă de 71 de ani, a avut o apariție în sezonul 4 al serialului, când se întâlnește cu personajul principal într-un restaurant.
„Sunt doar câteva minute, dar cred că a fost un moment foarte bun pentru ea”, a spus președintele.
Cu toate stereotipurile culturale despre Franța, show-ul a reușit să atragă un număr semnificativ de turiști, iar cererile adresate agențiilor imobiliare a crescut în capitală. Potrivit Centrului Naţional al Cinematografiei şi Animaţiei (CNC) din Franţa, 38% din turiști au menționat serialul drept motiv al vizitei țării.
„Cred că este bine pentru imaginea Franței. 'Emily in Paris' este super pozitiv în ceea ce privește atractivitatea pentru țară”, a mai afirmat Emmanuel Macron.
Criticii spun totuși despre serial faptul că seamănă foarte puțin cu realitatea vieții din Paris și că a evitat zonele sărace ale capitalei.