Efectele recesiunii: olandezii au votat altfel pentru prima dată în 80 de ani
0Un partid extremist care vrea interzicerea Coranului a obţinut locul trei în Parlamentul olandez, în timp ce formaţiunea care a condus ultimele patru guverne olandeze a fost taxată dur de alegători şi aruncată la marginea legislativului.
Cetăţenii olandezi au participat miercuri la primul scrutin electoral din zona euro (cele 16 ţări care au adoptat moneda euro) după colapsul financiar al Greciei şi introducerea măsurilor de austeritate în Europa.
Primele rezultate parţiale arată că:
1. Partidul Liberal, de centru-dreapta, în frunte cu Mark Rutte, a câştigat cele mai multe voturi şi ar urma să ocupe 31 de locuri în Parlament, ceea ce ar fi o premieră istorică pentru liberalii olandezi, în condiţiile în care Guvernul a fost condus de câteva decenii fie de guverne socialiste, fie creştin-democrate.

Rutte (foto dreapta) a promis că va reduce cheltuielile bugetare cu 20 miliarde de euro în următorii patru ani, ţinta fiind revenirea balanţei bugetare, deficitul curent al Olandei fiind în prezent de aproape 7%.
Până acum Olanda nu a trecut la tăieri masive din cheltuielile bugetare dar sunt aşteptate reduceri drastice din 2011. În plus, economiştii Comisiei Europene au pus Olanda pe lista ţărilor cu risc ridicat în ceea ce priveşte sustenabilitatea politicilor publice pe termen lung. Nu în ultimul rând, Olanda trebuie să economisească 36 de miliarde de dolari din bugetul de stat până în 2015. Majoritatea votanţilor olandezi au considerat că Mark Rutte are planul economic cel mai credibil.
Partidul Laburist (social-democraţi) a câştigat 30 de locuri în Parlament, devenind a doua forţă politică din ţară.
2. Alegătorii au catapultat un partid anti-islam şi anti-imigranţi, Partidul Libertăţii, pe locul trei. Liderul formaţiunii extremiste, Geert Wilders (foto dreapta), este judecat pentru compararea Islamului cu nazismul. Wilders a marşat în campanie pe ideea că "islamul este principala ameninţare la adresa ţării", vrea interzicerea musulmanilor în Olanda, introducerea unei taxe pentru purtarea unui batic pe cap şi retragerea tuturor ajutoarelor pentru imigranţi. Partidul ar urma să primescă 24 de mandate parlamentare.

Succesul lui Wilders arată problemele partidelor europene clasice în faţa discursurilor naţionaliste: dacă se aliază cu liderii acestor partide, vor trebui să includă în programul de guvernare propuneri ridicole, dacă nu le iau în seamă, popularitatea acestor formaţiuni va creşte.
3. Partidul care a condus ultimele patru guverne olandeze, Partidul Creştin Democrat, a pierdut 19 locuri în Parlament şi a ajuns pe locul 4, probabil cu 21 de mandate în legislativ. Partidul Creştin Democrat făcuse parte din aproape toate guvernele olandeze de la al Doilea Război Mondial până acum.
Precedentul Guvern olandez s-a destrămat în februarie 2010, după ce coaliţia guvernamentală a fost dezbinată de trimiterea de trupe în Afganistan.
--------------------------------------------------------------------------------------
REFERINŢE:
Partidului de extremă dreapta Jobbik a obţinut locul trei la alegerile parlamentare din Ungaria. Citiţi aici şi aici.