După Cehia, autorităţile bulgare investighează o posibilă implicare a Rusiei în explozii ale unor depozite de arme şi muniţii din Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozia din 2015 la un depozit de arme al VMZ din apropierea satului Iganovo
Explozia din 2015 la un depozit de arme al VMZ din apropierea satului Iganovo

Procuratura specializată şi Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională din Bulgaria au prezentat informaţii cu privire la acţiuni care vizează securitatea naţională a ţării. În ultimii 10 ani, o serie de explozii s-au produs în depozite de armament şi muniţie din Bulgaria. Cazurile au fost analizate, iar în patru dintre acestea au fost găsite similitudini.

Primul caz este din 12 noiembrie 2011, lângă satul Dolni Dol. Un depozit deţinut de compania Emko a explodat, fiind distruse cantităţi importante de muniţie şi explozibili destinaţi exportului către Ministerul Apărării din Georgia. Proprietarul companiilor ale căror produse au fost depozitate în baza afectată este omul de afaceri bulgar Emilian Ghebrev.

Al doilea caz este din anul 2015, în apropierea satului Iganovo, unde a explodat un depozit cu produse finite VMZ - Sopot. O parte din producţia distrusă era deţinută şi de compania comercială Emko. Al treilea caz este din data de 31 mai 2015, când în clădirea fostului Institut de Echipamente Speciale din Sofia a izbucnit un incendiu care face obiectul unei anchete. Concluzia pompierilor a fost că nu a existat autoaprindere. Al patrulea caz este din anul 2020, în oraşul Măglij, când a fost aruncat în aer un depozit de capsule detonatoare şi capsule de aprindere în fabrica Arsenal, obiectiv strategic important pentru securitatea naţională a Bulgariei, notează euractiv.com.

Cele patru incidente au similitudini care le deosebesc de alte cazuri de explozii din depozite în aceeaşi perioadă. Nu au fost identificate cauze specifice ale exploziei, nu există victime. Declanşarea exploziilor s-a făcut cu siguranţă de la distanţă. Produsele distruse în aceste explozii erau destinate exportului pentru Georgia şi Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al procurorului general al Bulgariei, Siika Mileva, a subliniat că se poate face o presupunere rezonabilă cu privire la legătura dintre aceste explozii în Bulgaria, tentativele de otrăvire a trei cetăţeni bulgari şi comiterea unor infracţiuni grave pe teritoriul unor ţări străine. Mileva a amintit că trei cetăţeni ruşi care, potrivit serviciilor de securitate, aparţineau cel mai probabil Direcţiei Generale de Informaţii a Federaţiei Ruse, au fost acuzaţi de tentativă de otrăvire a trei cetăţeni bulgari.

Siika Mileva a adăugat că în timpul anchetei, s-a stabilit că şase cetăţeni ruşi suspectaţi de producerea unor explozii se aflau în Bulgaria în perioada incidentelor şi în jurul datei tentativei de asasinare a lui Emilian Ghebrev.

Concluzia autorităţile bulgare a fost că scopul acţiunilor cetăţenilor ruşi a fost stoparea livrărilor de produse speciale către Georgia şi Ucraina. 

Bellingcat a publicat luni o investigaţie care arată că exploziile de la Vrbetice au făcut parte dintr-o operaţiune extinsă a GRU întreprinsă în scopul de a perturba capacităţile Ucrainei de a procura arme şi muniţii necesare apărării sale în războiul cu separatiştii pro-ruşi din Donbas, sprijiniţi de Rusia,

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite