Video Donald și Melania Trump, vizită istorică în Marea Britanie. Sute de protestatari s-au adunat la Londra și Windsor: „Este la cheremul lui Putin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Donald Trump și prima doamnă sunt găzduiți de regele Charles al III-lea și regina Camilla la Castelul Windsor. Liderul american se va întâlni, de asemenea, cu prim-ministrul la reședința sa de la țară, Chequers.

Familia Trump a a ajuns în Marea Britanie FOTO: X
Familia Trump a a ajuns în Marea Britanie FOTO: X

UPDATE: 14: 33 Donald Trump și Melania au ajuns la Windsor și sunt plimbați cu caleașca

Prințul William și Kate i-au întâmpinat pe soții Trump și au mers împreună cu ei o scurtă distanță pentru a se întâlni cu regele Charles al III-lea și regina Camilla în fața Victoria House. Donald Trump și Melania sunt plimbați cu caleașca. Liderul american a fost primis de regale Charles cu salve de tun.

Donald Trump, în Marea Britanie FOTO: Profimedia
Donald Trump, în Marea Britanie FOTO: Profimedia

Donald Trump a venit cu un elicopter echipat cu sisteme de apărare antirachetă şi antibruiaj, sisteme avansate de comunicaţii prin satelit, care zboară mereu alături de mai multe elicoptere identice, „momeli”. Elicopterul e dotat cu sisteme electronice proiectate să reziste pulsului electromagentic al unei explozii nucleare.

Regina și-a petrecut ieri după-amiaza odihnindu-se la Castelul Windsor, după ce s-a retras de la înmormântarea ducesei de Kent la Catedrala Westminster din cauza unei sinuzite acute, dar asistenții regali au declarat că s-a recuperat pentru a-i întâmpina astăzi pe soții Trump, potrivit dailymail.

Camilla a fost fotografiată purtând o rochie albastră safir strălucitoare, un palton asortat de Fiona Clare și o pălărie de Philip Treacy, precum și o broșă cu safir și diamante. Kate a fost văzută într-o rochie Emilia Wickstead, o pălărie de Jane Taylor și o broșă cu pene.


Donald Trump și Melania vor fi întâmpinați în mod oficial de către regele Charles în prima zi completă a celei de-a doua vizite de stat fără precedent a președintelui SUA în Marea Britanie.

Familia Trump va petrece ziua la Castelul Windsor, unde vor fi întâmpinați de prințul și prințesa de Wales, înainte de a se întâlni cu regele, în cadrul unei procesiuni militare pe domeniul regal, care va include un zbor istoric al avioanelor americane și britanice.

Președintele va fi apoi oaspetele de onoare la un somptuos banchet de stat, la care atât domnul Trump, cât și regele Charles vor ține discursuri.

Securitate fără precedent

Poliția va desfășura una dintre cele mai mari operațiuni cu drone din istoria britanică și cea mai mare operațiune polițienească de la încoronarea regelui în 2023. Cu 55 de drone și 74 de piloți la dispoziție, poliția va acționa ca un „ochi în cer” în timpul oricărui incident.

În jurul Castelului Windsor va exista o zonă de excludere de 1,5 mile, iar dacă un membru al publicului zboară cu o dronă în acea zonă, acesta poate fi arestat. Dronele vor putea căuta zone greu accesibile, sprijinind polițiștii și câinii de pe teren. Printre dronele care urmează să fie utilizate se află un model DJI M30T, în valoare de 5.000 de lire sterline.

Protestatarii s-au adunat  la Windsor

Manifestanții care se opun vizitei de stat a președintelui american Donald Trump în Marea Britanie s-au adunat astăzi la Windsor pentru a-și exprima „dezgustul absolut”.

Coaliția Stop Trump, care organizează astăzi proteste naționale împotriva președintelui, afirmă că este „naiv” să se creadă că Trump va ajuta Marea Britanie în urma vizitei de astăzi, scrie theguardian. 

„Am auzit de la oameni din întreg spectrul politic că se vor alătura protestului de astăzi, deoarece majoritatea sunt de acord că nu ar trebui să-i întindem covorul roșu lui Donald Trump. Numărul mare de oameni care mărșăluiesc astăzi îi transmit lui Starmer și guvernului său că trebuie să se opună lui Trump”, a transmis Coaliția Stop Trump. 

Potrivit reprezentanților coaliției, există o diferență clară între a avea relații diplomatice și a găzdui un lider autoritar pentru fastul unei vizite de stat.

„Trump este în mod evident la cheremul lui Putin – și noi nu l-am permite pe Putin în Marea Britanie, cu atât mai puțin să-l invităm într-o vizită de stat. Este naiv să credem că, pentru că Marea Britanie îl ospătează, Donald Trump va fi interesat să sprijine Marea Britanie în viitor. Starmer vinde Marea Britanie pentru un acord tehnologic care deschide țara noastră invaziei marilor companii tehnologice, fără a face nimic pentru problemele care contează pentru oamenii obișnuiți. Singurii care câștigă din acest acord sunt oameni precum Peter Thiel, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg”, a transmis Coaliția Stop Trump. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite