Dominique Strauss-Kahn: "Politica, pentru mine, este de domeniul trecutului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dominique Strauss-Kahn trebuia să candideze pentru Palatul Elysee din partea socialiştilor
Dominique Strauss-Kahn trebuia să candideze pentru Palatul Elysee din partea socialiştilor

Dominique Strauss-Kahn a dat asigurări miercuri că politica este "de domeniul trecutului" în ceea ce îl priveşte şi că vrea să se consacre noii sale funcţii de consilier, într-un interviu pentru televiziunea rusă în care comentează despre situaţia economică mondială şi cazul Snowden, relatează AFP.

"Poltica, pentru mine, este de domeniul trecutului", a declarat fostul director FMI, intervievat de postul Rosia 24 şi agenţia Itar-Tass despre arestarea sa la New York, în 2011, şi ambiţiile sale prezidenţiale din perioada respectivă.

"În prezent acţionez în calitate de consilier al unor guverne şi firme mari în numeroase ţări, în toate colţurile lumii, şi anume în Rusia, în Africa, în America Latină", a declarat el, potrivit traducerii în rusă a răspunsurilor sale - în franceză.

"Încerc cum pot mai bine să îmi îndeplinesc rolul şi să ofer cele mai pertinente sfaturi cu putinţă", a adăugat Strauss-Khan.

Fostul aspirant socialist la preşedinţia franceză a fost numit în iulie membru al consiliilor de supraveghere a două instituţii financiare deţinute cu majoritate de puteri publice ruse, şi anume Fondul rus pentru investiţii directe (RDFI) şi Banca rusă pentru dezvoltarea regiunilor (BRDR), controlate de către gigantul petrolier Rosneft.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite