Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, cere acces la centrala de la Zaporojie: Situaţia este serioasă

0
0
Centrala nucleară de la Zaporojie FOTO Profimedia
Centrala nucleară de la Zaporojie FOTO Profimedia

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat joi în faţa Consiliului de Securitate al ONU că situaţia este gravă şi a cerut acces la centrala nucleară de la Zaporojie, în legătură cu care Moscova şi Kiev se acuză reciproc că au bombardat-o, informează AFP.

"Situaţia este serioasă şi AIEA trebuie lăsată să îşi îndeplinească misiunea la Zaporojie cât mai rapid posibil", a declarat Rafael Grossi, care a vorbit printr-o intervenţie video în timpul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate.

"Ne presează timpul", a insistat el, deoarece AIEA încearcă de săptămâni întregi, fără succes, să trimită o misiune pentru inspectarea centralei.

Centrala, cea mai mare din Europa, aflată sub control rusesc de la începutul lunii martie, a fost din nou bombardată joi, Kievul şi Moscova acuzându-se din nou reciproc că sunt responsabile de atac.

Aliaţii Ucrainei, subliniind necesitatea misiunii AIEA, au indicat responsabilitatea Rusiei în faţa Consiliului de Securitate.

"Soluţia pentru ceea ce se întâmplă la Zaporojie este simplă. Statele Unite solicită Federaţiei Ruse să îşi retragă imediat forţele de pe teritoriul ucrainean", a declarat Bonnie Jenkins, subsecretarul de stat al SUA pentru dezarmare.

Un ambasador rus dă vina pe Kiev

Deloc surprinzător, ambasadorul rus Vassili Nebenzia a dat vina pe Kiev şi pe aliaţii săi."Solicităm statelor care susţin regimul de la Kiev să îl forţeze să pună capăt odată pentru totdeauna atacurilor asupra centralei de la Zaporojie", iar ONU şi AIEA să spună autorităţilor ucrainene că acţiunile lor sunt "inacceptabile", a spus el.

"Adevărata amploare a unui dezastru nuclear la centrală este greu de imaginat. Întreaga responsabilitate ar reveni susţinătorilor occidentali ai Kievului", a insistat ambasadorul rus, calificând drept "suprarealiste", "cinice şi absurde" acuzaţiile la adresa Moscovei.

În timp ce Rusia a acuzat serviciile ONU că au împiedicat misiunea AIEA, purtătorul de cuvânt al secretarului general Antonio Guterres a respins din nou ideea joi."Este vorba de o centrală nucleară în mijlocul unui câmp de luptă. Cred că ne putem imagina cel puţin două sau trei pagini de obstacole", a remarcat Stéphane Dujarric.

Pentru a garanta securitatea sitului şi a permite o misiune de inspecţie, Antonio Guterres şi Statele Unite au cerut joi înfiinţarea unei zone demilitarizate în jurul centralei."Din păcate, în loc de o detensionare, în ultimele zile au fost raportate incidente şi mai neliniştitoare, incidente care, dacă vor continua, ar putea duce la o catastrofă", a spus Antonio Guterres într-un comunicat.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 Viteza şi direcţia vântului pot face diferenţa în cazul unui accident nuclear în Ucraina

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski, supărat pe oficialii săi: „Este iresponsabil să divulgi informaţii despre planurile noastre pentru titluri zgomotoase“

Mai multe - Europa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite