„Dezbateri aprinse” între liderii europeni cu privire la convorbirile telefonice pe care unii dintre ei le-au avut cu Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Liderii Uniunii Europene, reuniţi la Bruxelles la Consiliul European, au avut o „dezbatere aprinsă” despre convorbirile telefonice pe care ar trebui sau nu să le poarte cu preşedintele Rusiei Vladimir Putin. „Deşi avem intenţii bune, Putin nu vrea să facă niciun pas spre pace”, a declarat premierul estoniei Kaja Kallas.

La reuniunea Consiliului European de marţi, unde a fost aprobat al şaselea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei, a avut loc o „dezbatere aprinsă” în ceea ce priveşte convorbirile telefonice pe care unii lideri europeni le-au avut cu Putin. 

„Am avut o dezbatere foarte aprinsă despre convorbirile cu Putin. Şi pe ce argumente se bazează, adică se vede că, deşi avem intenţii bune, Putin nu vrea să facă niciun pas spre pace”, a spus Kallas, conform Digi 24.

„Cu toate acestea, Scholz şi Macron spun că îl sună şi pe Zelenski, deoarece Putin nu vorbeşte cu Ucraina. În plus, înţeleg că Zelenski le-ar cere să fie mediatori”, a mai spus prim-ministra din Estonia. 

Totodată, Kallas a declarat că Viktor Orban a avut o atitudine „constructivă” în timpul discuţiilor din Consiliul European. „Are o imagine în media şi o cu totul alta în aceste discuţii. A căutat o soluţie la îngrijorările sale. Şi-a expus îngrijorările şi o soluţie a fost în cele din urmă găsită”. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite