Departamentul de Stat a recomandat cetăţenilor americani să părăsească imediat Belarusul şi Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA-EFE
Foto: EPA-EFE

Autorităţile americane au recomandat cetăţenilor lor să părăsească imediat Belarusul şi Transnistria, în lumina situaţiei din jurul Ucrainei, conform unor alerte emise luni de Departamentul de Stat.

Una dintre alertele emise de Departamentul de Stat menţionează că „cetăţenii americani din Belarus ar trebui să plece imediat” şi să se abţină de la a vizita ţara, în parte din cauza a ceea ce se arată că este „o acumulare neobişnuită şi îngrijorătoare de forţe ruse de-a lungul graniţei Belarus cu Ucraina”.

A doua alertă subliniază că americanii sunt sfătuiţi să nu viziteze Moldova. În plus, se explică că „cetăţenii americani din Transnistria ar trebui să plece imediat”. Ca unul dintre motive, este citată „activitatea militară rusă neobişnuită şi îngrijorătoare din jurul Ucrainei”.

Aceste alerte vin după o alta în care ambasada SUA în Ucraina le-a cerut americanilor din Ucraina să părăsească ţara imediat.

"Situaţia de securitate din Ucraina rămâne imprevizibilă din cauza ameninţării sporite din partea unor acţiuni militare ruseşti. Situaţia s-ar putea deteriora rapid. Cetăţenii americani din Ucraina ar trebui să părăsească imediat ţara utilizând transporturi comerciale sau private", se araăta în comunicatul postat luni pe site-ul web al  Ambasadei SUA în Ucraina.

Alerta preciza şi că cetăţenii americani pot intra acum în Polonia din Ucraina, trecând graniţa terestră. Acest lucru nu necesită nicio permisiune prealabilă. Ambasada SUA a deschis un centru în Polonia în apropierea punctului de control de la graniţa polono-ucraineană pentru a primi americanii care intră din Ucraina.

Anterior, Departamentul de Stat al SUA a recomandat americanilor din Ucraina să părăsească imediat teritoriul acestei ţări.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite