Demnitarii UE vor să facă Europa mai democratică. Vezi ce măsuri vor să implementeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania şi Polonia şi-au exprimat, luni, sprijinul în favoarea alegerii directe de către cetăţeni a liderilor Uniunii Europene, pentru a face faţă euroscepticismului alimentat în special de criza datoriilor, relatează AFP.

"Am reflectat la modul în care putem reda încrederea în Uniunea Europeană", a declarat şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle, aflat la Varşovia unde a participat la o reuniune a grupului de reflecţie asupra viitorului UE.

Acest grup, format din miniştri de externe din 11 ţări europene, se pregăteşte să le prezinte o serie de recomandări preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, două organe ale puterii europene care nu sunt alese în mod democratic.

"Trebuie să înţelegem că suntem o comunitate de valori şi trebuie să ne apărăm modelul european", a subliniat Westerwelle.

"Criza datoriilor s-a transformat din ce în ce mai mult într-o criză de încredere", a spus el.

"Cred că este decisiv şi crucial să aducem mai multă transparenţă şi democraţie în cadrul instituţiilor noastre europene şi din acest motiv mă bucură ideea alegerilor directe în Uniunea Europeană. Cred că ar fi un răspuns foarte bun la actuala lipsă de încredere în Uniunea Europeană", a adăugat demnitarul german.

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a susţinut ideile prezentate de omologul său german, informează Agerpres.

"Studiem cum putem face Europa mai democratică", a declarat el.

"Avem propuneri concrete şi instituţionale. Alegerea directă a liderilor cu rang înalt reprezintă una dintre aceste posibilităţi", a adăugat Sikorski.

În afară de Germania şi Polonia, la acest grup de reflecţie mai participă Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburgul, Olanda, Portugalia şi Spania.

Potrivit şefului diplomaţiei austriece, Michael Spindelegger, alegeri directe ar putea avea loc din cinci în cinci ani, odată cu alegerile pentru Parlamentul European.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite