De ce a închis Lituania alte două puncte de trecere a graniței cu Belarus

0
Publicat:

Lituania a închis vineri, din rațiuni de securitate, alte două puncte de trecere a frontierei cu Belarus, relatează DPA.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Punctele de trecere de la Lavoriskes şi Raigardas au fost închise vineri până la notificări ulterioare, în urma unei decizii luate de Guvernul de la Vilnius.

Ministrul de Interne al Lituaniei, Agne Bilotaite, a declarat că această decizie este menită să asigure controale mai bune asupra transportului de mărfuri şi de persoane la frontieră şi să contracareze tentativele de a importa şi exporta bunuri vizate de sancţiuni şi cele de trafic ilegal, precizează DPA, potrivit Agerpres.

Guvernul de la Vilnius a închis înainte de aceasta, în vara lui 2023, punctele de trecere de la Sumskas şi Tverecius.

Aceasta înseamnă că doar două dintre cele şase puncte de trecere de la frontiera lungă de aproape 680 de kilometri dintre Lituania, membră a Uniunii Europene şi NATO, şi statul vecin autoritar Belarus mai sunt deschise la ora actuală: de la Medininkai şi Šalčininkai.

Pietonii şi cicliştii nu vor mai putea traversa frontiera la aceste puncte de trecere.

De asemenea, pasagerii vor avea restricţii de îmbarcare şi debarcare la punctele de trecere feroviare din Kena şi Kybartai, pe unde tranzitează trenurile care circulă între Rusia şi exclava rusă Kaliningrad de la Marea Baltică via o escală în Lituania.

Lidera opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia a criticat închiderea punctelor de trecere a frontierei. Aceasta va ridica noi „cortine de fier”, a spus politiciana care trăieşte în exil, în Lituania.

Guvernul de la Vilnius a respins obiecţia ei. „Deciziile luate sunt în linie cu vremurile, provocările la adresa securităţii naţionale şi cu situaţia geopolitică”, a spus ministrul de Interne Agne Bilotaite. Ea a subliniat că Lituania va continua să menţină deschis un coridor umanitar pentru „persoanele care fug de regimul” din Belarus.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite