David Cameron, cu ochii pe banii şi proprietăţile ruşilor din Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietăţile imobiliare scumpe din Marea Britanie ce aparţin elitelor politice şi de afaceri din Rusia, dar şi din fostele republici sovietice vor fi mai atent monitorizate, a anunţat premierul David Cameron.

Potrivit noii iniţiative, care e e menită să oprească fluxul de bani murdari, companiile străine care au sau cumpără propriertăţi imobiliare în Marea Britanie vor trebuie să semneze într-un registru public cu numele adevăratului deţinător al proprietăţilor. Pînă acum, aceste nume erau ascunse sub pavăza unor companii secrete offshore.

Nu este deoacamdată foarte clar cum vor fi impuse noile reguli, scrie europa liberă, dar cum multe oficialităţi bogate şi mulţi oameni de afaceri din Rusia şi alte foste republici sovietice au cumpărat proprietăţi scumpe la Londra în ultimii ani, e posibil ca iniţiativa guvernului britanic să-i forţeze pe aceştia să iasă la lumină.

Europa liberă dă câteva nume de posibili proprietari de bunuri imobiliare britanice ale căror nume ar putea fi dezvăluite potrivit noilor reguli.

Fost prim vicepremier sub preşedintele Vladimir Putin, Şuvalov a recuoscut public că are proprietăţi imobiliare în străinătate. În declaraţia sa de avere scrie că închiriază o casă în Austria şi un apartament de 483 de metri pătraţi la Londra.

Activistul rus anticorupţie Alekesi Navalnîi l-a acuzat însă anul trecut pe Şovalov că îşi ascunde calitatea de proprietar al apartamentului londonez.

Navalnîi a publicat un document de la cadastrul din Londra în care se spune că apartamentul cu vedere la râul Tamisa a fost transferat în 2014 în proprietatea unei companii controlate de Şuvalov şi soţia sa contra sumei de 11 miliane 440.000 de lire sterline.

Iniţiativa de transparentizare lansată de Cameron, a spus Navalnîi în 12 mai, l-ar putea forţa pe Şuvalov să admită că „închiriază apartamentul de la propriul său offshore” .

Timp de apte ani de zile, misterul şi speculaţiile au învăluit numele prorpeitarului celei mai mari case private dinLondra, cunpscută sub numele de Witanhurst. O firmă înregistrată în Insulele Virgine şi numită Safran Holdings Limitet a cumpărat casa cu 50 de milioane de lire sterline în 2008, şi s-a zvonit că în spatele acestei tranzaţii ar sta Elena Baturina, cea mai bogată femeie din Rusia şi soţia fostului primar al Moscovei Iuri Lujkov, ba chiar şi preşedintele rus Vladimir Putin. 

Dar în 2015, publicaţia americană „New Yorker” a publicat un articol în care se conform că această casă este proprietatea familiei miliardarului Andrei Guriev, care a făcut 12 ani parte din camera superioară a parlamentului rusesc.

„New Yorker” îl citează pe un purtător de cuvânt al lui Guriev cu declaraţia că acesta nu este proprietarul legal al casei, ci mai degrabă un beneficiar al firmei care are casa în proprietate. 

Fiul fostului şef al căilor ferate ruseşti şi membrul al cercului de putere de la Kremlin Vladimir Iakunin, Andrei Iakunin are în propreitate un conac londonez cu opt dormitoare care valorează 35 de milioane de lire sterline, a relatat ziarul „Sunday Times” în martie. Iakunin junior, care e un investitor cu paşaport britanic, deţine această proprietate prin intermediul unuie firme înregistrate în Insulele Virgine numită Terphos financial Corporation.

 Potrivit relatării din „Sunday Times”, Iakunin mai are adresa înregistrată la Londra la o casă în valoare de aproximativ 10 milioane de lire sterline deţinută de o altă firmă offshore, Diamondrok, al cărui beneficiar nu a putut fi încă stabilit.

Iakunin Senior, multă vreme un asociat apropiat al lui Putin, se află pe lista oficialităţilor ruseşti sancţionate de Statle Unite ca răspuns la anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea.

Tatăl şi unchiul lui Rotenberg, Boris şi Arkadi, au fost parteneri de judo ai lui Putin şi controlează mai mult conglomerate industraile desprre care se crede că valorează maimult miliarde de dolari. Navalnîi şi alţi activişi anticorupţie îl leagă pe Roman Rotenberg de un conac londonez înregistrat la o firmă cipriotă numitî Loktan Service Limited. Roman Rotenberg are cetăţenie britanică şi a fost sancţionat anul trecut de Washington pentru presupusa sa implicare în invadarea Ucrainei. 

Câteva din proprietăţile menţionate mai sus fac parte din ceea ce militanţi anticorupţie londonezi numesc Turul Cleptocraţiei, lansat recent. Organizatorii duc turişti prin oraş cu autobuzul ca să le arate palatele deţinute de unii din cei mai bogaţi oameni din fosta Uniune Sovietică, între care mogulii Roman Abramovici şi Oleg Deripask, şi miliardarii ucraineni Rinat Ahmetiv şi Dmitro Firtaş.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite