Curtea Supremă din Lituania interzice denumirile de străzi în alte limbi decât lituaniana | adevarul.ro

Curtea Supremă din Lituania interzice denumirile de străzi în alte limbi decât lituaniana

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Curtea Supremă Administrativă a Lituaniei a hotărât ieri ca toate denumirile străzilor să fie scrise în limba lituaniană, limba naţională, transmite AFP, citată de Agerpres.

Decizia, care este definitivă şi trebuie pusă în aplicare în termen de o lună, intervine în urma unui conflict cu minoritatea poloneză din Lituania.

În urmă cu peste un an, administraţia de la Vilnius a decis să înlăture toate plăcuţele cu denumiri de străzi inscripţionate într-o altă limbă. Minoritatea poloneză a refuzat să se conformeze, cazul ajungând astfel în faţa justiţiei.

În Lituania trăiesc aproximativ 85.500 de locuitori de origine poloneză, majoritatea în două districte din regiunea Vilnius. În Salcininkai, polonezii reprezintă aproape 80% din populaţie.

Conform deciziei Curţii, denumirile organizaţiilor minorităţilor sau informaţiile care le privesc pot fi redactate într-o altă limbă decât lituaniana, nu însă şi denumirile străzilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite