Curtea Europeană de Justiţie a hotărât că apelurile efectuate către 112 de pe telefoane fără SIM trebuie să fie localizate
0Curtea Europeană de Justiţie a transmis joi o hotărâre referitoare la legislaţia Uniunii Europene privind apelurile către numărul de urgenţă 112, potrivit site-ului European Emergency Number Association.
Curtea a estimat că apelurile efectuate de pe telefoane fără cartele SIM către 112 trebuie să se supună prevederilor Articolului 26 din Directiva privind serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile electronice de comunicaţii.
Aceasta prevede că toate apelurile efectuate către numărul unic european de urgenţă 112 trebuie să fie localizate. Astfel, când statele membre ale Uniunii Europene permit ca apelurile de urgenţă să fie efectuate de pe telefoane fără SIM, informaţii privind locul de unde acestea sunt făcute trebuie să fie oferite serviciilor de urgenţă. Dacă nu fac acest lucru, vor fi considerate nesupuse legislaţiei europene în vigoare.
În prezent, apelurile de urgenţă de pe telefoane fără SIM pot fi efectuate în 20 de state membre UE, iar această hotărâre a Curţii nu le impune celorlalte să facă acelaşi lucru.
Publicarea hotărârii vine după un incident petrecut în 2013, în Lituania, când o fată a sunat de zece ori serviciile de urgenţă după ce a fost răpită. Nici locul în care se afla, nici numărul de telefon nu au putut fi determinate, iar fata a murit.