Cum arată viitorul Europei. Negrescu: „România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu”
0Vicepreședintele Parlamentului European, europarlamentarul PSD Victor Negrescu este de părere că reuniunile internaționale care vor avea loc în următoarele zile vor decide viitorul Europei. Acesta a apreciat că „România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu”.

„Reuniunile din următoarele zile sunt esențiale pentru stabilitatea continentului nostru. Toate discuțiile pe care le-am avut cu partenerii americani la Washington și cu liderii europeni din diferite capitale arată că planul de pace negociat acum va influența decisiv dacă și cum ne putem proteja de cei care amenință suveranitatea națiunilor noastre. România este direct interesată de aceste decizii – avem nevoie de o soluție care să garanteze pacea, securitatea, suveranitatea și viitorul nostru european”, susține Victor Negrescu.
Acesta spune că, în cadrul următoarelor reuniuni internaționale, vor fi aduse în discuție probleme importante precum calea către pace, garanțiile de securitate, gradul de implicare al statelor europene, reconstrucție, cine va gestiona negocierile de pace, soluțiile pe termen lung, securitatea energetică dar și consolidarea alianțelor strategice.
„Calea către pace – Avem nevoie de o strategie clară pentru a preveni conflicte viitoare și pentru a susține un acord echitabil și durabil, care să asigure stabilitatea regiunii. Un acord SUA-Europa privind planul de pace este necesar”, a transmis el.
Europarlamentarul a avertizat, de asemenea, că orice plan trebuie să includă „măsuri ferme pentru protecția frontierelor și apărarea suveranității, inclusiv privind componenta de securitate cibernetică și ingerințe străine” și că România, aflată la granița conflictului, trebuie să fie parte activă în aceste decizii, iar „aceste garanții trebuie să includă și Republica Moldova.”
„Uniunea Europeană trebuie să acționeze unitar pentru pace în cadrul unui mandat internațional care previne orice escaladare a conflictului. România trebuie să se asigure că sprijinul este echitabil și că interesele noastre sunt protejate (...) România trebuie să fie prezentă la masa deciziilor, nu doar să ia act de soluțiile impuse. Liderii europeni urmează, cel mai probabil, să desemneze un negociator-șef”, mai spune Victor Negrescu.
În ceea ce privește soluțiile pe termen lung, europarlamentarul a avertizat că „nu este vorba doar de încetarea unui conflict, ci de construirea unui sistem care să prevină agresiunile viitoare. România are nevoie de siguranță și predictibilitate.”
Legat de NATO, Victor Negrescu consideră, de asemenea, că relațiile transatlantice și cooperarea la nivelul Alianței trebuie consolidate, însă Europa trebuie să să își extindă cooperarea strategică și economică cu toate statele care împărtășesc valorile democrației și securității comune.
„Săptămâna viitoare voi participa, în calitate de vicepreședinte al social-democraților europeni (PES), la o reuniune la nivel înalt cu președintele Consiliului European și șefii de stat și de guverne social-democrați. Viitorul nu se câștigă prin așteptare, ci prin acțiune hotărâtă. România trebuie să fie un actor activ, puternic și respectat în aceste negocieri”, a anunțat el.