Cum a devenit „Prinţesa gazului” una dintre cele mai puternice femei din lume
0
O eroină comparată cu Ioana D`Arc, mâna de fier în mănuşa de catifea care a strangulat corupţia, dar totodată femeia fără apărare în faţa oligarhilor care au nedreptăţit-o. Iulia Timoşenko este unul dintre cei mai marcanţi politicieni ucraineni din perioada post-sovietică. Este „sufletul” Revoluţiei Portocalii din 2004, moment despre care s-a crezut că va marca ruperea definitivă a clasei politice ucrainene de oligarhie şi de Rusia.
Chiar şi acum, după o cădere abruptă din graţie, Iulia Timoşenko are un electorat puternic în Ucraina, oameni dispuşi să înfrunte frigul pentru a cere eliberarea ei. Cu toate că protestele care zguduie Ucraina de trei luni fără întrerupere, reunite în mişcarea Euromaidan, nu au ca unic scop eliberarea Iuliei, un portret imens al fostului premier veghează protestatarii de pe un brad de Crăciun din mijlocul Pieţii Independenţei din Kiev.
Astăzi, parlamentarii ucraineni au votat un amendament legislativ care permite eliberarea fostului premier Iulia Timoşenko din închisoare, unde se află din 2011 pentru abuz de putere. Practic, parlamentarii au aprobat un proiect care abrogă articolul din Codul Penal în baza căruia a fost condamnată Iulia Timoşenko.
Născută Iulia Volodimirivna Grigyan în 1960, la Doneţk, una dintre cele mai bogate zone din Ucraina, puternic industrializate şi predominant rusofilă, Iulia Timoşenko a învăţat ucraineana abia după ce a intrat în politică, fiind vorbitoare nativă de rusă. Este fiica Ludmilei Nikolaevna Telegina şi a lui Vladimir Abramovich Grigyan, care era la origine lituanian. Tatăl ei a părăsit familia atunci când Iulia avea trei ani.
În 1977, viitorul politician a terminat liceul în oraşul natal, iar un an mai tarziu s-a angajat la departamentul de exploatări miniere din cadrul Institutului de exploatări miniere.
În 1979, Iulia s-a căsătorit cu Oleksandr Timoşenko, fiul unui birocrat din cadrul Partidului Comunist. Fiica lor, Evghenia, s-a născut în 1980 şi a devenit şi ea un simbol ucrainean, după ce nu şi-a părăsit mama o clipă în timpul procesului din 2011.
Ascensiunea Iuliei Timoşenko a început în Komsomol, organizaţia de tineret a Partidului Comunist. A absolvit Universitatea de stat din Dnipropetrovsk, obţinând o licenţă în Economie.
Alături de soţul ei, Iulia, instruită în Economie şi Inginerie, a sesizat oportunităţile majore care se iveau într-o Ucraină post-URSS. Cuplul a înfiinţat Energy Systems of Ukraine, unul dintre principalii distribuitori de gaze pentru baza industrială uriaşă din ţară. Aşa şi-a căpătat porecla „Prinţesa gazului” şi, potrivit unor estimări, a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni în ţară. Tot aşa a început să lucreze, inevitabil, cu oligarhii care controlau resursele de gaze ale Rusiei.
Soţii Timoşenko doi au făcut o avere de mai multe miliarde de euro, nu există informaţii exacte în acest sens, dar sunt consideraţi şi astăzi printre cei mai bogaţi ucraineni.
De-atunci, Iulia Timoşenko a recunoscut în repetate rânduri că „a jucat jocul aşa cum erau regulile atunci”, admiţând astfel că a profitat de legislaţia vagă şi laxă din anii 90, când în Rusia şi în Ucraina a început să se formeze oligarhia şi când au făcut averi cei mai bogaţi oameni din cele două ţări.
S-a implicat cu adevărat în politică în 1999, alături de Viktor Iuşcenko, poziţionându-se în opoziţie faţă de sistemul corupt condus de preşedintele Leonid Kucima. Atunci, Iulia Timoşenko era doar un economist care promova reforme în sectorul energetic. A fost arestată de autorităţi din ordinul lui Kucima, sub acuzaţii de corupţie, şi ţinută o lună în închisoare. De-acolo a ieşit cu o nouă coafură, inspirată din tradiţiile ucrainene, şi cu scopul declarat de a-l înlătura de la putere pe Kucima.
Atunci, Timoşenko a devenit întruchiparea dorinţei de reformă a ucrainenilor, iar campania electorală comună pe care Timoşenko şi Iuşcenko au dus-o împotriva lui Viktor Ianukovici, noul candidat srpijinit de Kucima şi, prin extensie, de Kremlin, nu lăsa loc de îndoială că Iuşcenko va fi noul preşedinte în urma alegerilor din 2004.
După o tentativă de asasinat prin otrăvire cu „agentul Orange”, o substanţă letală folosită tradiţional de KGB, Iuşcenko n-a ieşit preşedinte. Însă toată ţara ştia că alegerile fuseseră trucate. Timoşenko a făcut atunci apel la ucraineni să se strângă în Piaţa Independenţei din Kiev pentru a protesta. Iar ucrainenii au rămas acolo timp de două săptămâni în ceea ce cunoaştem acum drept „Revoluţia Portocalie”, iar Iulia nu s-a despărţit de ei.
În timp ce liderii politici, Ianukovici, Iuşcenko, Kucima şi reprezentanţii internaţionali discutau la mese rotunde despre rezolvarea crizei şi despre organizarea unor noi alegeri, Timoşenko era în fruntea oamenilor din Maidan. O nouă rundă de alegeri a fost organizată, Iuşcenko a câştigat şi, după cum era de aşteptat, a numit-o premier pe Iulia. Mandatul acesteia a fost însă scurt, de doar 10 luni, între decembrie 2004 şi 8 septembrie 2005.
Iuşcenko a demis-o pe ea şi guvernul ei, sub pretextul problemelor de corupţie. În urma alegerilor parlamentare din 2007, blocul condus de Timoşenko şi blocul Ucraina Noastră, susţinut de preşedintele Viktor Iuşcenko, a câştigat majoritatea în legislativul ucrainean, iar Iulia Timoşenko a devenit din nou Prim-ministru al Ucrainei, candidatura ei fiind propusă de preşedinte şi validată de Parlament cu 226 de voturi pentru (minimul necesar).
Revista „Forbes”o plasa, în 2005, pe locul al treilea în clasamentul celor mai puternice femei din lume, după secretarul de stat Condoleezza Rice şi vicepremierul chinez Wu Yi.
N-a fost însă de ajuns pentru a-i câştiga fotoliul de preşedinte. A candidat la alegerile prezidenţiale din 2010, dar a fost învinsă de Viktor Ianukovici, actualul şef al statului ucrainean.
În 2011, Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare. Potrivit Procuraturii Generale a Ucrainei, în 2009, fostul premier a prejudiciat statul cu 130 de milioane de euro la semnarea contractelor de livrare a gazelor din Rusia.
Iulia Timoşenko a pledat „nevionovat” şi a declarat că a fost condamnată din raţionamente politice, la indicaţiile preşedintelui ucrainean Ianukovici.
La începutul lunii noiembrie 2013, când Ucraina încă mai negocia posibilitatea de a semna acordul de asociere şi liber schimb cu UE, una dintre condiţiile sine qua non impuse de Bruxelles era adoptarea în parlament a unui pachet-cheie de legi pentru reformarea Justiţie. Una dintre aceste legi viza cazul deţinuţilor din Ucraina care au nevoie să fie transportaţi în străinătate pentru a primi îngrijiri medicale în cazul în care medicii recomandă acest lucru.
Practic, această lege ar fi permis transportarea fostului Iuliei în Germania pentru tratament, unde ea ar fi putut cere azil politic.
Ea a fost judecată pentru că a semnat fără autorizarea guvernului pe care îl conducea acorduri cu Rusia în domeniul gazelor. „Tribunalul a decis să o declare pe Iulia Volodimirovna Timoşenko vinovată şi să o condamne la şapte ani de închisoare", a anunţat judecătorul în sentinţă. De asemenea, i-a interzis opozantei actualei puteri ucrainene să exercite funcţii oficiale timp de trei ani.
„În ianuarie 2009, Iulia Timoşenko, fiind prim-ministru, şi-a folosit autoritatea şi prerogativele în scopuri infracţionale, comiţând acte care depăşesc clar drepturile şi autoritatea sa", a afirmat anterior judecătorul Rodion Kireev. Magistratul a subliniat că aceste acorduri „au avut consecinţe dure pentru Naftogaz, pierderi de 1,5 miliarde de grivne", echivalentul a circa 190 de milioane de dolari.
În consecinţă, tribunalul îi ordonă Iuliei Timoşenko „să ramburseze pierderile acestei companii", a declarat judecătorul Kireev. Contractele pentru care Timoşenko plăteşte acum cu libertatea au pus capăt unui conflict între Kiev şi Moscova, care a perturbat grav aprovizionările cu gaz rusesc ale Uniunii Europene.
Înainte ca judecătorul să vorbească, Timoşenko a spus Curţii: „Ştiţi foarte bine că sentinţa nu este pronunţată de judecător, ci de preşedintele Ianukovici. Oricare va fi sentinţa, lupta mea va continua", a spus ea.
Toate ştirile despre protestele din Ucraina pot fi găsite aici
CRONOLOGIE Protestele din Ucraina: cum s-au intensificat violenţele atât de rapid
Se încarcă comentariile...
