Comisia Europeană reclamă România şi Bulgaria la Curtea de Justiție pentru piaţa gazelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noi metode pentru extragerea gazului sunt prezentate de la un an la altul
Noi metode pentru extragerea gazului sunt prezentate de la un an la altul

Comisia Europeană (CE) consideră că Bulgaria și România nu s-au aliniat încă la normele UE privind piața gazelor naturale și, prin urmare, a decis astăzi să trimită cazurile acestor două ţări la Curtea Europenă de Justiție (CEJ).

Cele două ţări nu au făcut suficient pentru a asigura competiţie pe piaţa internă şi accesul consumatorilor la mai multe societăţi ceea ce ar însemna şi garantarea unor preţuri accesibile.

Una din regulile legislaţiei UE se referă la facilitarea comerțului transfrontalier cu gaze naturale. Acesta este posibil numai dacă toți participanții la piață au acces egal la rețelele pentru transportul gazelor pentru aprovizionarea clienților. Pentru a garanta acces egal la rețea, statele membre trebuie să pună la dispoziție pe piață capacitatea maximă a rețelei. La fel de important este să se furnizeze tuturor participanților la piață informații fiabile și transparente cu privire la capacitatea rețelei.

"În practică, din cauza nerespectării de către Bulgaria și România a normelor UE aplicabile pieței gazelor naturale, clienții respectivelor state membre sunt privați de posibilitatea de a obține oferte de la alte state membre, întrucât piețele nu sunt suficient de integrate", motivează CE.

În plus, în România operatorul sistemului de transport (OST) nu respectă integral cerințele UE în materie de transparență. În absența informațiilor referitoare la capacitatea disponibilă "este imposibil ca piața gazelor naturale să devină cu adevărat competitivă și ca noii operatori să aibă acces la piețe", mai susţine CE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite