Comerţul cu oameni peste Zidul Berlinului: prizonierii erau daţi la schimb în Vest chiar şi pentru cafea, cupru sau ulei

Cei care încercau să scape din Germania de Est şi să fugă în vest, în timpul Războiului Rece, puteau fi împuşcaţi, încarceraţi şi torturaţi. Însă guvernul din Est era atât de sărac încât unii disidenţi sfârşeau prin a fi vânduţi în secret în Germania de Vest, ţara în care încercau să ajungă de la început, scrie BBC într-o poveste despre comerţul cu oameni făcut peste Zidul Berlinului.

„M-am trezit într-o secţie de poliţie singură. Biroul părea atât de mare pentru că pe atunci eram doar o fetiţă. Un poliţist m-a întrebat de ce nu plâng şi, de atunci, mă tot întreb asta: de ce nu plângeam? Cred că eram în stare de şoc“, îşi aminteşte Daniela Walther despre noaptea în care a fost prinsă încercând să fugă din Berlinul de Est. Era 13 august 1961 şi Daniela avea cinci ani.

„Tata ştia că vor construi un zid“

Cu două zile mai devreme, tatăl Danielei, Karl-Heinz Prietz, reporter la o revistă pedagogică, a ajuns acasă cu vestea că autorităţile din Republica Democrată Germană (RDG) vor închide  graniţa dintre Berlinul de Est cel comunist şi Berlinul de Vest cel capitalist. „Tata ştia că vor construi un zid“, spune Daniela, referindu-se la Zidul Berlinului, care a fost dărâmat în urmă cu 25 de ani, pe 9 noiembrie 1989.

Ştiind că va fi imposibil să se mute în vest, după ce se va ridica bariera, tatăl Danielei şi-a convins soţia să fugă imediat. „Mama nu prea voia să renunţe la slujba de profesoară, dar într-un final a fost de acord. Tata ne-a spus unde să mergem, pe unde să încercăm să trecem, şi l-am aşteptat aşa cum ne-a zis. În noaptea de 11 august am dormit în şopronul cuiva. Mi-aduc aminte cât de speriată era mama şi cum îmi spunea să tac“, povesteşte Daniela.

Seara următoare a venit şi tatăl, conducându-le spre ce credea el că este un punct slab al frontierei, care era deja patrulată intens. „El a luat-o înainte şi a strigat-o pe mama să-l urmeze. Dar ea a îngheţat, n-avea curaj. Stăteam lângă ea şi-l auzeam pe tata strigând-o. Apoi au apărut gărzile şi l-au arestat pe tata. Nu l-am mai văzut timp de opt ani“, continuă femeia.

Zidul Berlinului

Construcţia Zidului a început pe 13 august 1961, atunci când garduri de sârmă ghimpată au fost ridicate peste noapte

Existau peste 300 de turnuri de control

136 de oameni au murit încercând să-l treacă, deşi grupurile pentru susţinerea victimelor spun că adevărata cifră a celor decedaţi ar fi mai aproape de 700

Pe 9 noiembrie 1989, graniţa a fost deschisă şi zidul a fost dărâmat

Daniela şi mama ei au fost şi ele arestate şi duse la secţia de poliţie. Mama sa a fost condamnată la nouă luni de închisoare pentru complicitate la fugă, iar Daniela trimisă să locuiască cu bunicii.

„Să fii fata cuiva care a încercat să treacă graniţa era mai rău decât să fii fata unui criminal. Bunicii îmi spuneau să mint, să spun că sunt fata lui Lilo, mătuşa mea din Germania de Vest“, explică Daniela.

Atunci când mama sa a fost eliberată din închisoare, cele două s-au mutat la Potsdam. Între timp, economia Germaniei de Est era în cădere liberă. Mulţi muncitori şi intelectuali fugiseră, iar Uniunea Sovietică golea ţara de resurse. Până în 1964, situaţia fiscală devenise atât de întunecată încât autorităţile au dezvoltat o schemă de a vinde prizonierii politici în Germania de Vest. Ei erau numiţi „haeftlingsfreikauf“, scrie BBC.

3,5 miliarde de mărci din vânzarea deţinuţilor

„Între 1964 şi 1989, aproape 33.755 de prizonieri politici şi 250.000 de rude de-ale lor au fost vânduţi către Germania de Vest, pentru o sumă totală de 3,5 miliarde de mărci germane“, spune istoricul şi autorul Andreas Apelt.

„Ambele tabere aveau un interes în această afacere: RDG pentru  că avea nevoie de bani străini, iar Vestul pentru că voia să salveze oamenii din închisorile inumane ale RDG“, explică istoricul. Prizonierii mai erau daţi la schimb şi pentru bunuri, cum ar fi cafea, cupru şi ulei.

Totuşi, nicio parte nu voia să se afle ce se întâmplă, RDG pentru a nu părea slabă în ochii occidentalilor, iar Republica Federală Germană (RFG) pentru nu voia să fie văzută ca o susţinătoare a regimului comunist. Aşa că operaţiunile de schimbare de prizonieri erau clandestine: oamenii erau comercializaţi în colţurile întunecate ale căii ferate subterane, U-bahn, sau trimişi peste graniţă în autobuze ce aveau plăcuţe de înmatriculare interschimbabile, pentru fiecare parte a graniţei, astfel încât să nu existe suspiciuni de cealaltă parte.

În 1968, s-a negociat un preţ pentru tatăl Danielei, Karl-Heinz Prietz. „Era în închisoare de opt ani. Era torturat. N-a explicat niciodată cum, dar sănătatea sa era distrusă. Nu cred că a văzut lumina zilei timp de ani de zile“, spune Daniela.

Daniela Walther împreună cu mama şi tatăl său FOTO BBC

Prizonierii nu aveau voie să ajungă în Vest decât cu hainele de pe ei

În timp ce era închis, Prietz a petrecut ore întregi scriind poveştile inventate, înainte, pentru fiica sa. „În închisoare a continuat să scrie despre doi urşi, Bumsi şi Plumsi, care aveau nenumărate aventuri. Avea caiete întregi pline cu ele“, îşi aminteşte Daniela. Totuşi, prizonierii nu aveau voie să părăsească RDG cu altceva în afara hainelor de pe ei, aşa că Prietz a trimis caietele cu aventurile urşilor soţiei sale.

Când Prietz s-a stabilit în Berlinul de Vest, s-a făcut o înţelegere pentru Daniela şi mama sa. „Eu nu prea voiam să mă duc, voiam să rămân în est cu bunicii mei, dar se făcuse o înţelegere pentru fiică şi mamă. Cred că pentru noi s-au plătit 100.000 de mărci“, spune femeia.

Când a venit vremea să împacheteze, mama Danielei spunea că nu mai este loc pentru cărţile de poveşti. „N-am iertat-o niciodată pentru asta“, spune Daniela. Apoi, cele două au fost conduse peste graniţă prin Bahnhof Friedrichstrasse, o gară de la frontiera dintre Berlinul de Est şi cel de Vest. Era 1969, iar Daniela avea 13 ani.

„Prietena mea, Gudrun, a venit să-şi ia rămas bun. Eram foarte tristă. Însă ea a spus că va veni să mă viziteze când va avea 60 de ani, pentru că aveai voie să părăseşti RDG când aveai 60 de ani“, spune Daniela.

Interogatorii ale serviciilor secrete

După ce Gudrun a plecat, Daniela şi mama ei au fost interogate de serviciile secrete britanice, franceze şi americane, cele care controlau Berlinul de Vest. „Ne-au pus o mulţime de întrebări şi mi-aduc aminte că mă gândeam la cât de plicticoasă este viaţa mea. Tata ne aştepta pe partea cealaltă. Eu nu l-am recunoscut, lucru care a fost foarte dureros pentru el. Plângea“, îşi aminteşte Daniela.

Viaţa în Berlinul de Vest nu a funcţionat foarte bine pentru familia reunită. Părinţii Daniele s-au despărţit iar ea a avut dificultăţi în a se adapta unui sistem şcolar nefamiliar. „Atunci când eşti copil, şcoala este centrul lumii tale, iar eu am urât-o. Din premianta clasei în Germania de Est, am sfârşit prin a fi codaşă. Profesorul meu de limbi străine mi-a spus că nu voi înţelege niciodată engleza“, explică Daniela.

Hotărâtă să-i dovedească profesorului că poate, Daniela şi-a convins tatăl să-i plătească cursuri în Marea Britanie. „Eram lumina ochilor lui, ar fi făcut orice pentru mine“, spune ea. Aşa că, în 1972, Daniela a sosit în Marea Britanie şi, nu după mult timp, a ajuns să studieze limbile străine la colegiul Goldsmiths din Londra. În cel de-al doilea an la colegiu, Daniela şi-a cunoscut soţul, pe Bill, cu care acum are doi copii. 

Porţiuni din Zidul Berlinului s-au păstrat până în zilele noastre FOTO AP

„Încă sunt de acord cu sistemul, dar nu cu spionajul şi opresiunea“

Daniela are acum 59 de ani şi este profesoară ca mama ei. Este bucuroasă că a părăsit Germania de Est. „A fost cel mai bine, altfel n-aş mai fi venit în Marea Britanie, nu l-aş fi cunocut pe Bill şi nu m-aş fi mutat în Londra. Dar dacă aş fi rămas, mi-aş fi făcut o viaţă bună şi acolo. Era o grijă mare faţă de oameni şi eu eram de acord cu principiile statului. Încă sunt... Dar nu cu spionajul şi opresiunea“, este de părere Daniela.

Deşi nu este de acord cu ideea de a vinde prizonieri, ea înţelege de ce se întâmpla aşa ceva. „Era cam mercantil din partea RDG, dar ţara era consumată de ruşi. Pentru Germania de Vest era un efort umanitar“, spune Daniela.

Tatăl femeii a murit în 1996, urmat de mama sa în 2010. După noaptea aceea de la graniţă, relaţia dintre cele două s-a înrăutăţit. „Nu se putea decide, şi asta i-a distrus“, conchide Daniela Walther pentru BBC.

Citeşte şi:

Zece lucruri de ştiut despre Zidul Berlinului

Zidul Berlinului a fost vreme de 28 de ani unul dintre simbolurile Războiului Rece, factor declanşator a multor drame, divizând un oraş, o ţară şi un continent întreg, separând numeroase familii.  Iată zece lucruri de ştiut despre acest simbol.

25 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Istoria în imagini

Cea de-a doua ediţie a evenimentului Cinepolitica Extra Time va avea loc între 17 şi 19 noiembrie la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti, având ca temă căderea Zidului Berlinului, eveniment de la care se împlinesc 25 de ani.

Angela Merkel se destindea la saună în momentul în care a fost demolat Zidul Berlinului

La demolarea Zidului Berlinului, în seara lui 9 noiembrie 1989, Angela Merkel, în prezent cancelarul Germaniei, se afla "ca în orice seară de joi" la saună, în Berlinul de Est, şi visa să meargă să deguste stridii în Berlinul de Vest, relatează AFP.