Cine şi cu ce scop seamănă neîncredere în rândul aliaţilor SUA din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datele cu care a plecat Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei americane de Securitate, acum adăpostit de Rusia, continuă să creeze prejudicii grave SUA.

 Washingtonul încasează lovitură după lovitură şi mai grav este că, în ultimul timp, acestea răspândesc neîncrederea în rândul aliaţilor europeni ai Americii, într-un moment delicat, când SUA şi UE negociază încheierea unui accord de liber schimb, iar Uniunea urmărşte extinderea Parteneriatului Estic spre fostele republici sovietice, Ucraina şi Moldova.

Miercuri seara, Cancelaria germană a anunţat că telefonul mobil al Angelei Merkel a fost probabil interceptat de serviciile de spionaj americane. Şefa Executivului de la Berlin l-a sunat pe preşedintele Barack Obama, pentru i-a cere explicaţii.

„Cancelarul i-a transmis preşedintelui Obama că, dacă informaţiile se vor confirma, această situaţie este total inacceptabilă“, a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel.

Şeful Casei Albe i-a transmis Angelei Merkel că serviciile de informaţii americane nu au interceptat telefonul cancelarului german, dar, cu toate acestea,  ministrul german de Externe l-a convocat, joi după-amiază pe ambasadorul american. Presa germană scrie că această dezvăluire este un afront pentru cancelar, care s-a arătat înţelegătoare de la începutul apariţiei informaţiilor despre spionajul efectuat de NSA.

Summit-ul UE, sub şocul dezvăluirilor

De altfel, summitul liderilor europeni s-a deschis, joi, la Bruxelles sub şocul dezvăluirilor de spionaj intensiv ale americanilor în Europa. Germania este ultima adăugată pe lista statelor de prim-plan din UE nemulţumite de activităţile de spionaj ale NSA, după ce „Le Monde“ a dezvăluit că peste 70 de milioane de convorbiri telefonice au fost interceptate în Franţa într-o singură lună, iar în Italia mocneşte un scandal similar după ce membrilor unei comisii parlamentare li s-ar fi spus în cursul unei vizite la Washington că email-urile, convorbirile telefonice şi mesajele italienilor au fost interceptate.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a apărat „dreptul fundamental“ de respectare a vieţii private, avertizând în legătură cu riscul „totalitarismului. „Noi, în Europa, considerăm că dreptul la respectarea vieţii private este un drept fundamental“, a insistat preşedintele Comisiei Europene care a evocat situaţia din fosta Germanie de Est, unde „poliţia politică spiona oamenii zilnic“.

Prim-ministrul irlandez Enda Kenny a afirmat joi că se aşteaptă ca toate convorbirile sale telefonice să fie ascultate, aşa cum se pare că s-a întâmplat în cazul cancelarului german Angela Merkel, fapt pe care şeful executivului de la Dublin l-a calificat drept „deplorabil“.

Luări de poziţie „de uz intern“ ?

Cu toate aceste luări de poziţie, „New York Times” scrie că unele reacţii ar putea fi mai mult pentru uz intern, semnalând că Franţa nu a numit acest episod „o încălcare a suveranităţii”, aşa cum a procedat Brazilia. Şi anumiţi comentatori francezi relativizează amploarea acestei afaceri estimând că cele două tări, SUA şi Franţa au nevoie una de alta în lupta contra terorismului.

Într-o intervenţie la RFI, Renate Weber, membră în comisia LIBE din Parlamentul European, că scandalul interceptărilor NSA denotă o atitudine "uşor orweliană". Eurodeputatul liberal crede că nu doar SUA au spionat comunicaţiile la nivel global, ci şi ţări ca Rusia şi China.

Întrebată dacă e de presupus că şi comunicaţiile din România au fost spionate de NSA, Renate Weber a răspuns: „Dacă au avut interesul să le intercepteze, n-am nici un dubiu că au făcut-o. Şi eu cred că problema aici nu e dacă au avut interesul. Din ceea ce am auzit până acum în aceste audieri publice, eu mi-am format convingerea că de fapt s-a spionat tot şi s-a înregistrat tot aşa, ca să fie, dacă avem nevoie la un moment dat, să ştim ce putem folosi, o atitudine uşor orweliană, pentru că lucrurile deja au mers prea departe“.
 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite