Chipul autorului-kamikaze al atacului de la Burgas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portretul autorului atentatului de la Burgas FOTO: Biroul de Presă al Ministerului de Interne al Bulgariei
Portretul autorului atentatului de la Burgas FOTO: Biroul de Presă al Ministerului de Interne al Bulgariei

Poliţia bulgară a făcut publică o imagine cu chipul autorului atentatului din staţiunea Burgas, în urma căruia şase persoane au murit iar alte zeci au fost rănite.

Anchetatorii bulgari au reuşit să compileze mai multe informaţii pentru a crea portretul autorului-kamikaze.

Autorităţile au dat publicităţii imaginea cu chipul suspectului: un bărbat cu tenul alb şi părul negru.

Criminaliştii care investighează cazul au reuşit să conceapă imaginea atât din declaraţiile martorilor, cât şi prin analiza capului suspectului care a fost găsit la locul exploziei.

Capul deteriorat al suspectului a fost reconstruit prin folosirea celor mai moderne tehnologii şi este în proporţie de 95% conform cu realitatea", a declarat ministrul de Interne al Bulgariei, Tsvetan Tsvetanov, potrivit novinite.com.

Poliţia susţine că autorul atentatului a intrat în ţară în luna iunie şi a avut un complice pentru săvârşirea atacului în urma căruia au murit cinci israelieni şi şoferul bulgar.

Autorităţile de la Tel Aviv au acuzat gruparea paramilitară şiită Hezbollah din Liban, susţinută de Iran, pentru orchestrarea atentatului, dar Bulgaria a refuzat să susţină ipoteza israeliană.

Identitarea bărbatul care a detonat cele trei kilograme de explozibil lângă autobuzul plin cu turişti israelieni din parcarea aeroportului staţiunii Burgas este încă necunoscută.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite