Ce i-a cerut autorul masacrului din Graz mamei sale în mesajul de adio. Declarații șocante ale supraviețuitorilor: „Mamă, mamă, fug să-mi salvez viața!”

0
Publicat:

Tânărul de 21 de ani care a deschis focul la şcoala din Graz, ucigând şi rănind mai multe persoane, i-a lăsat un mesaj de adio mamei sale chiar înainte de atac, în care o ruga să îl ierte şi să aibă grijă de pisică.

Artur A., autorul masacrului de la şcoala din Graz. FOTO: X
Artur A., autorul masacrului de la şcoala din Graz. FOTO: X

Apar tot mai multe detalii în legătură cu sângerosul atac de marţi, 10 iunie, de la şcoala din oraşul austriac Graz, acolo unde un tânăr de 21 de ani a împuşcat mortal şi a rănit mai multe persoane.

Autorul, Artur A., un tânăr în vârstă de 21 de ani, locuia într-o suburbie a orașului Graz și era descris de vecini ca o persoană retrasă și singuratică. Printre primele sale victime a fost fiica unor vecini, Lea Ilir Bajrami, în vârstă de 15 ani, iar apoi a continuat să tragă continuu, timp de 13 minute, cu două arme, o pușcă și un pistol pe care le deținea legal, în cele din urmă sinucigându-se în baia şcolii BORG Dreierschützengasse, notează DailyMail.

Conform declarațiilor oficiale, atacul s-a soldat cu moartea unui profesor și a nouă elevi cu vârste între 14 și 17 ani, iar alte 11 persoane au fost rănite grav.

Cu câteva minute înainte de atac, tânărul i-a trimis mamei sale un mesaj video în care își cerea iertare pentru ceea ce urma să facă. Mama sa a deschis videoclipul la 24 de minute după primire și, alarmată, a alertat imediat poliția. Din păcate însă, a fost prea târziu, pentru că dezastrul avusese loc, iar Arthur îşi luase şi el viaţa.

„A fost găsită o scrisoare de adio în format analogic și digital”, a declarat marți seara Franz Ruf, directorul securității publice din cadrul Ministerului de Interne al Austriei, pentru televiziunea publică ORF.

„El își ia rămas bun de la părinții săi. Dar din scrisoarea de adio nu se poate deduce niciun motiv, iar acest aspect va face obiectul unor investigații suplimentare”, mai spus autorităţile, dezvăluind că în unul dintre mesaje tânărul i-a cerut mamei sale să aibă grijă de pisică.

Anchetatorii au descoperit și o bombă artizanală nefuncțională, precum și planuri abandonate pentru un atentat cu bombă.

Referitor la modul în care au fost alese victimele, Franz Ruf, directorul securității publice din cadrul Ministerului de Interne al Austriei, a spus că nu se știe încă dacă acestea au fost vizate specific sau alese la întâmplare, iar ancheta este în curs. „Victimele au fost găsite în diferite părți ale școlii și chiar în fața clădirii” a explicat oficialul.

Era un singuratic

Artur, care urma să împlinească 22 de ani în mai puțin de două săptămâni, nu avea conturi pe rețelele sociale și păstra legătura doar cu un singur prieten, care nu avea habar despre planurile sale.

Deși locuia în Kalsdorf, o localitate cu aproximativ 8.000 de locuitori, de cinci ani, el nu participa la niciun eveniment local şi nu făcea parte din nicio echipă sportivă.

„Era un tânăr foarte discret. Părea că nimeni nu-l remarca și nimeni nu-l cunoștea cu adevărat. Acesta este profilul trist pe care îl vedem prea des – persoane tăcute, izolate social, retrase”, l-a descris primarul oraşului, Manfred Komericky.

Un vecin l-a descris ca fiind „discret, complet retras”, mereu cu căști și un rucsac, fără să salute, dar „nu era neplăcut”. Mama sa, o femeie „amabilă și cu adevărat drăguță”, a primit și ea mesaje de compasiune: „Mă rog nu doar pentru victime, ci și pentru mama lui”, a spus un alt vecin.

Anchetatorii analizează datele de pe telefoanele și computerele atacatorului pentru a descoperi mai multe detalii despre motivele și acţiunile sale recente.

În ceea ce privește educația, tânărula studiat informatica la școala gimnazială și a continuat apoi la o școală de afaceri până în 2019, dar nu și-a terminat studiile. Locuia împreună cu mama sa, cu care avea o relație apropiată, dar se confrunta cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă.

Lea Ilir Bajrami, prima victimă identificată oficial, este o adolescentă de 15 ani de origine kosovară, a cărei moarte a îndoliat profund comunitatea.

Mătușa fetei a postat pe Facebook un mesaj emoționant: „Astăzi, nepoata mea Lea și-a pierdut tragic viața în atacul din Graz. Ne rugăm pentru sufletul ei și mulțumim tuturor celor care ne împărtășesc durerea în aceste momente dificile.”

„Cu inima frântă, anunțăm familia, prietenii și rudele că nepoata noastră și-a pierdut viața în acest tragic atac. Ne rugăm pentru sufletul ei și mulțumim tuturor celor care ne împărtășesc durerea”, a transmis şi bunicul fetei, Muhabi Bajrami.

 „Mamă, fug să-mi salvez viaţa!”

Scenele din timpul atacului au fost șocante. În unele înregistrări se aud focurile de armă trase de atacator şi ţipetele elevilor îngroziţi. Mulţi dintre ei au încercat să fugă pentru a se salva, alţii s-au trântit la pământ şi s-au prefăcut că sunt morţi.

Un elev care fugea a sunat-o pe mama sa spunând: „Mamă, mamă, fug să-mi salvez viața!”

Un alt elev a fost martor la împușcarea a trei colegi, iar tatăl său a povestit: „Era îngrozit și s-a întins pe podea, prefăcându-se mort pentru a nu mai fi ținta atacatorului”.

Profesorul de religie Paul Nitsche a rememorat momentele teribile.

„Am văzut cum atacatorul a spart încuietorile cu o pușcă, apoi a intrat și a tras cu pistolul asupra personalului și elevilor. A fost greu de acceptat, nu mi-aș fi imaginat niciodată așa ceva. În timp ce alergam pe scări, îmi spuneam că nu poate fi real”, a povestit acesta.

„Școlile ar trebui să fie locuri sigure și de învățare, dar astăzi au devenit un coșmar. Toată lumea era cuprinsă de o teroare absolută”, a declarat un alt cadru dicactic.

Moment de reculegere

În semn de omagiu, clopotele bisericilor din Graz au bătut în toată localitatea, iar toate emisiunile radio și TV au fost întrerupte joi la ora 10:00, momentul în care peste 900 de vehicule de transport public s-au oprit pentru a marca un minut de reculegere. Steagurile de pe Palatul Hofburg din Viena, sediul președintelui Austriei, au fost coborâte în bernă. Comunitatea austriacă îndoliată a organizat comemorări pline de lacrimi, cu flori, lumânări și mesaje scrise în fața bisericilor și a școlii.

Kenan, fratele unei victime, a adus un omagiu emoționant surorii sale, Hanna pe reţelele de socializare: „Mulțumesc, Hanna, pentru cei 15 ani petrecuți împreună. Este greu de crezut că am pierdut o fată atât de plină de viață, energică, curajoasă și curioasă atât de devreme”.

În urma amenințărilor „imitative” primite, alte două școli din Graz, inclusiv o grădiniță, au fost evacuate.

Cancelarul Christian Stocker a declarat că aceasta este „o zi neagră în istoria țării noastre” și a anunțat trei zile de doliu național.

Vă reamintim că peste 300 de polițiști și forțe speciale au intervenit marţi, 10 iunie, la fața locului, unde au fost mobilizate 65 de ambulanțe, două elicoptere medicale și peste 150 de paramedici. Pe reţelele de socializare au circulat videoclipuri cu victimele întinse pe targi, în timp ce paramedicii acordau îngrijiri de urgență, şi cu părinţii înnebuniţi de teamă care se adunau în număr cât mai mare la şcoală, cutându-şi copiii.

Printre victime s-au numărat şi doi români, unul dintre ei fiind împuşcat de patru ori, potrivit declaraţiilor mamei sale.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite