Căutarea cutiilor negre ale zborului AF 447 a fost reluată

O navă oceanografică franceză a început joi cea de a doua etapă a căutării cutiilor negre ale avionului Airbus A330 al companiei Air France, care s-a prăbuşit în 1 iunie în Oceanul Atlantic, a comunicat la Paris Biroul de anchete şi analize pentru securitate al aviaţiei civile.
"Munca de observare a fundului oceanic a început în zona considerată cea mai probabilă a accidentului cu ajutorul unui sonar de baleiaj lateral şi a dispozitivelor submarine Victor 6000 şi Nautilus. Balizele acustice ale înregistratoarelor de zbor şi-au încetat emisia şi deci s-a convenit ca mai întâi să fie identificat locul în care se află rămăşiţele avionului, iar apoi să fie căutate înregistratoarele", precizează comunicatul BEA, citat de Agerpres.
La prima fază a căutărilor acustice, care s-a încheiat în 10 iulie, a participat şi submarinul nuclear francez Emeraude.
Zborul AF 447 de la Rio de Janeiro către Paris s-a prăbuşit la 1 iunie, toate cele 228 de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa; anchetatorii nu au interceptat niciun semnal lansat de 'cutia neagră'. Respectivele semnale sunt emise timp de aproximativ două luni.
Potrivit ministrului, şansele de a găsi cutiile negre sunt destul de slabe, însă autorităţile vor încerca în continuare să le localizeze. Dovezile indică faptul că avionul a fost sfărâmat la impactul cu apa.




















































