Când intră în vigoare planul lui Putin de încetare a focului pentru 3 zile. Propunerea a fost respinsă de Zelenski
0Decizia unilaterală a președintelui rus privind încetarea focului timp de trei zile în Ucraina va intra în vigoare la miezul nopții, chiar dacă aceasta a fost respinsă de Kiev, a anunțat miercuri, 7 mai, Kremlinul.

"Da, iniţiativa părţii ruse, a preşedintelui Putin, rămâne în vigoare", a răspuns unei întrebări la conferinţa sa de presă zilnică purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de Agerpres.
Oficialul rus a adăugat că trupele ruse vor riposta totuși dacă sunt atacate de cele ucrainene, în contextul în care președintele Volodimir Zelenski a respins armistițiul.
Încetinirea unilaterală a focului va fi în vigoare timp de 72 de ore şi a fost decisă de preşedintele Putin pentru ceremoniile ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la victoria Armatei Roşii împotriva Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, ceremonii la care vor participa la Moscova lideri din aproximativ 30 de ţări, printre care şi preşedintele chinez Xi Jinping.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a condamnat atacurile cu drone efectuate în ultimele zile de armata ucraineană asupra mai multor regiuni ruseşti, inclusiv Moscova.
"Regimul de la Kiev continuă să-şi demonstreze esenţa, înclinaţia sa spre acţiuni teroriste", a spus Peskov.
Pe lângă respingerea armistiţiului, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina nu garantează siguranţa oficialilor străini care se vor afla la Moscova pe 9 mai.
Cât despre SUA, deşi Casa Albă a declarat iniţial că nu sprijină un armistiţiu temporar, ci o încetare durabilă a ostilităţilor, preşedintele american Donald Trump a susţinut săptămâna aceasta iniţiativa lui Putin.