Bulgaria renunţă la Mig-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe motiv că armamentul rusesc este incompatibil cu cel al NATO, Consiliul Consultativ de Securitate Naţională a interzis reparaţiile şi întreţinerea avioanelor MIG-29 şi MIG-21, şi a elicopterelor Mi-17 şi Mi-24 din dotarea forţelor aeriene bulgare.

Susţinând că armamentul rusesc este incompatibil cu standardele NATO, Consiliul consultativ de securitate naţională a interzis reparaţiile şi întreţinerea avioanelor MIG-29 şi MIG-21, şi a elicopterelor Mi-17 şi Mi-24 din dotarea forţelor aeriene. Decizia Consiliului nu are un caracter obligatoriu, dar reprezintă un indiciu despre conţinutul viitorului plan naţional pentru modernizarea armatei ce urmează a fi dezbătut şi aprobat de Parlament, informează Europa Liberă.

Partidele mari, cu excepţia Partidului Socialista şi naţionaliştilor de la  „Ataka”, au sprijinit ideea preşedintelui Rosen Plevneliev că Bulgaria trebuie să întrerupă dependenţa de armamentul rusesc. „Viitoarele investiţii trebuie să corespundă standardelor NATO şi să fie îndreptate spre ridicarea compatibilităţii operaţionale cu aliaţii”, se arată în comunicatul semnat de partidele din coaliţia de guvernămând la care a aderat Partidul etnicilor turci.

Membri din Partidul socialist au avertizat că avioanele MiG-29 vor putea fi folosite până la anul 2030. Socialiştii au părăsit, într-un mod demonstrativ, şedinţa Consiliului consultativ. Simpatizanţi ai partidului ultranaţionalist „Ataka” au demonstrat cu lozinci anti-NATO în Piaţa preşedinţiei.

Săptămâna trecută ministrul apărării Nikolai Nencev a declarat că nu va semna acordul privind întreţinerea avioanelor MiG-29 până la anul 2019. „Suma cerută de ruşi – 40 de milioane de euro, este de trei ori mai mare decât ar fi normal”, a spus ministrul. El a avertizat că Bulgaria va trebui să renunţe cât mai repede la avioanele din acest tip pentru că sunt incompatibile cu armamentul folosit în cadrul NATO.

Fără a intra în detalii, Nencev a anunţat că i s-au oferit bani ca să semneze noul contract cu concernul MIG. Procuratura generală a deshis o anchetă.

Ministrul apărării a acceptat în principiu ideia ca paza spaţiului aerian al ţării să fie efectuată de avioane militare ale partenerilor din NATO – Turcia, Grecia sau România.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite