Bulgaria. Premierul Boiko Borisov, presat să-şi dea demisia. Patru zile consecutive de proteste în ţara vecină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Mii de bulgari au ieşit în stradă duminică - a patra seară la rând - împotriva corupţiei şi pentru a cere demisia Guvernului conservator al premierului Boiko Borisov, relatează AFP.

La Sofia, peste 3.000 de persoane au manifestat timp de mai multe ore în faţa sediului Guvernului, scandând „Mafia!” şi „Demisia!”.

Manifestanţii s-au dus, de asemenea, în faţa sediului Parlamentului, blocând circulaţia într-o mare parte a centrului capitalei bulgare, până duminică seara târziu.

Ministerul de Interne a anunţat dumincă seara că adunarea din capitală s-a încheiat fără incidente.

Sute de persoane au manifestat, de asemneea, împotriva Guvernului, duminică, în cel puţin alte zece oraşe din Bulgaria.

Manifestaţiile au început joi, la Sofia, în semn de protest faţă de percheziţii ordonate de către Parchet şi efectuate de poliţişti şi procurori la sediul preşedinţiei bulgare.

Aceste percheziţii au fost interpretate de către manifestanţi ca un atac împotriva preşedintelui Rumen Radev, susţinut de solcialişti.

Radev este foare critic cu Guvernul conservator al lui Borisov. El l-a acuzat sâmbătă de faptul că are „un caracter mafiot” şi i-a cerut demisia premierului Boiko Borisov, care a refuzat să demisioneze.

Manifestanţii au lansat duminică o petiţie online prin care cer plecarea lui Borisov de la putere.

Vineri, la manifestaţiile de la Sofia au avut loc violenţe. Au fost arestaţi 18 manifestanţi, dintre care doi au fost bătuţi în mod violent şi a fost necesar să fie internaţi la spital.

Acest lucru a antrenat o participare şi mai mare la adunări sâmbătă. Preşedintele Radev a cerut, atunci, atât demisia Guvernului Borisov, cât şi a procurorului general, acuzat de către manifestanţi de faptul că este folosit de către Guvernul conservator.

O nouă adunare împotriva Guvernului a fost convocată luni, la Sofia, iar un protest naţional a fost convocat joi.

La 13 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, Bulgaria este cel mai corupt stat UE, potrivit ONG-ului Transparency International.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite