Brigada „Ana de Kiev”, instruită în Franța, învăluită în controverse. Cum se apără comandantul, arestat după dezertări în masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tribunal din Kiev a stabilit o cauțiune de 2,1 milioane de dolari pentru colonelul Dmitro Riumșin, fostul comandant al Brigăzii 155 Mecanizate a Ucrainei, supranumite „Ana de Kiev”, a declarat avocatul acestuia pentru portalul Suspilne.

Soldați ucraineni antrenându-se în Franța în toamna anului trecut FOTO PROFIMEDIA
Soldați ucraineni antrenându-se în Franța în toamna anului trecut FOTO PROFIMEDIA

Supranumită  „Ana de Kiev”, după o prințesă din Kiev din secolul al XI-lea care a devenit regină a Franței, formarea acestei brigăzi, parțial instruită în Franța și echipată cu armament francez modern, a fost propusă drept modalitate prin care Europa poate întări în mod direct trupele rărite ale Ucrainei. 

Dar reputația brigăzii a fost afectată de scandaluri, după ce jurnaliștii locali au raportat dezertări în masă și au criticat maniera în care a fost administrată iar, în cele din urmă, folosită pentru a întări alte unități.

Jurnalistul ucrainean Iuri Butusov a estimat că 1.700 de soldați au părăsit brigada fără permisiune înainte chiar ca aceasta să fie trimisă pe front, dintre care aproximativ 50 au dezertat în Franța.

Riumșin și-a anunțat brusc demisia la începutul lunii decembrie. Avocatul său, Bohdan Zabara, a declarat pentru Business Insider că ofițerul ucrainean a primit ordin să părăsească postul.

Anchetatorii ucraineni l-au arestat luni, acuzându-l că a „ascuns sistematic” dezertările în rândul trupelor sale. Biroul de Investigații de Stat a declarat că acesta a primit atât rapoarte verbale, cât și scrise cu privire la problemele disciplinare, dar nu a notificat autoritățile superioare și nici nu a acționat în baza informațiilor ce i-au fost aduse la cunoștință.

„Din pricina acțiunilor comandantului, oamenii legii nu au putut iniția procedura legală de căutare și readucere a soldaților în unitatea lor militară și batalioanele de rezervă sau, în unele cazuri, să se asigure că și-au ispășit pedeapsa pentru infracțiunile pe care le-au comis”, au motivat anchetatorii.

Acuzat că nu a raportat dezertările din brigada sa

Zabara a declarat pentru Suspilne că colonelul va contesta cauțiunea stabilită de autoritățile de la Kiev la 2,1 milioane de dolari. Ofițerul ucrainean a fost arestat pentru 60 de zile.

Avocatul a precizat pentru Business Insider că acuzațiile se referă la faptul că nu a raportat dezertările Biroului de Investigații, dar că, potrivit legii, comandantul este obligat să raporteze acestui organ de anchetă doar cazurile de corupție.

„Suma cauțiunii este total nejustificată”, a spus Zabara, catalogând procesul împotriva lui Riumșin drept un „caz motivat politic”.

„Pentru el, cel mai important lucru este recunoașterea activităților sale ca militar”, a spus Zabara, amintind că acesta slujește din 2014, iar meritele sale sunt confirmate de „sprijinul personalului militar din diferite unități și sprijinul direct din partea armatei în timpul ședințelor de judecată”.

Riumshin a făcut declarații similare în timpul audierii, el declarând că i-a informat pe ofițerii din forțele de ordine despre dezertări.

Problemele brigăzilor instruite peste hotare

Brigada 155 este echipată cu 18 vehicule blindate AMX-10, 18 obuziere Caesar montate pe camioane și 128 de transportoare de trupe blindate. 

Uniunea Europeană a alocat 425 de milioane de dolari pentru antrenarea soldaților ucraineni până la sfârșitul anului 2026, inclusiv 15.000 până la finalul acestui an.

Militari și analiști din Ucraina au apreciat că Kievul a greșit să formeze brigăzi noi, în loc să reechipeze unitățile mai vechi și mai experimentate care sunt deja angajate în luptă.

Serhii Sternenko, un cunoscut avocat ucrainean care furnizează drone finanțate prin crowdfunding unităților militare, a declarat că organizația a sprijinit Brigada 155-lea căreia îi lipseau dronele și dispozitivele de bruiaj.

De ce să se creeze o nouă brigadă când brigăzile existente au personal insuficient, pentru ca ulterior să o redistribuie și să transfere personal la vechile brigăzi? Ce rost are?” a scris el la începutul lunii ianuarie pe canalul său de Telegram.

Înainte chiar de a intra în luptă, soldații din Brigada 155 au fost solicitați de alte brigăzi care aveau nevoie disperată de trupe, ceea ce a făcut ca forța să aloce trupe în poziții pentru care nu s-au antrenat.

Serghei Filimonov, comandantul Batalionului 108, a scris pe 10 ianuarie că știa despre „10 de brigăzi care funcționează în aceste condiții”.

El a adăugat că metodele de antrenament occidentale, deși sunt furnizate de trupele NATO, „deseori nu se aliniază realităților războiului modern” din Ucraina.

„Realitățile războiului modern arată că pregătirea străină, dacă nu este adaptată la condițiile ucrainene și nu este integrată cu practicile unității, nu este doar ineficientă, ci și periculoasă”, a scris el într-un articol de opinie publicat de Ukrainska Pravda.

Șeful armatei ucrainene, comentarii despre situația brigăzii 155

Șeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrski a declarat joi că Brigada 155 „dobândește treptat anumite capacități de luptă”.

Censor.net s-a numărat printre publicațiile care au dezvăluit cazuri flagrante de management defectuos care au dus la rate mari de pierderi și dezertări. Brigada a fost trimisă în sectorul Pokrovsk, o secțiune critică a frontului din regiunea Donețk, în noiembrie 2024.

„Au fost analizate toate aspectele negative și dificultățile apărute în timpul...  desfășurării în Ucraina, iar concluziile vor fi avute în vedere în cadrul pregătirii ulterioare a militarilor”, a spus Sîrski după discuția pe care a avut-o cu ofițerii în timpul vizitei sale în sectorul Pokrovsk.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite