Balena bolnavă blocată pe râul Sena va fi eutanasiată VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO captură video
FOTO captură video

O balenă ucigaşă bolnavă, blocată pe râul Sena din Franţa, va fi eutanasiată după ce un plan de a o ghida înapoi în mare a eşuat. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că are dureri şi suferă de o boală terminală, potrivit prefecturii locale franceze.

Orca are 4 metri şi a fost observată prima dată pe 16 mai, între portul Havre şi oraşul Honfleur din Normandia. Aceasta a înotat zeci de mile şi a a juns în partea de vest a oraşului Rouen.

Reprezentanţii prefecturii locale franceze au avut o întâlnire cu oamenii de ştiinţă din Franţa, dar şi din alte ţări, iar sâmbătă au încercat să îndrume balena înapoi în mare cu o dronă care emite sunete de orcă.

„Balena a răspuns incoerent la stimulii sonori”, a declarat într-un comunicat prefectura zonei maritime Sena. 

„Încercarea de a readuce balena în mare a eşuat şi pentru a preveni creşterea nivelului de stres, a fost luată decizia de a opri intervenţia”, a spus duminică prefectura.

Oamenii de ştiinţă au revăzut imaginile şi datele de la intervenţie şi au concluzionat că animalul suferă de ciupercă neagră, o boală observată la balenele din America de Nord, dar care nu fusese încă observată în Europa.

Boala afectează întâi pielea animalelor slăbite, iar după se răspândeşte la inimă, plămâni şi creier. Specialiştii au spus că astfel se explică comportamentul dezorientat al balenei. În plus, se precizează că stadiul bolii este avansat şi că provocaă dureri majore balenei.

„În aceste condiţii, grupul de experţi a concluzionat în unanimitate că singura soluţie posibilă este eutanasierea mamiferului pentru a pune capăt suferinţei acestuia şi, de asemenea, efectuarea unei analize avansate a bolii pe care o poartă”, a spus prefectura.

Printre specialiştii implicaţi în operaţiunea de salvare care a eşuat s-au numărat experţi de la biroul francez pentru biodiversitate, precum şi de la ONG-ul Sea Shepherd, scrie The Guardian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite