Autorităţile din Bulgaria îl caută pe pilotul avionului suspect care a traversat mai multe ţări est-europene printre care şi România

0
0
Foto: Nova.bg
Foto: Nova.bg

Pilotul se afla la manşa unui avion de mici dimensiuni şi a străbătut spaţiul aerian al mai multor ţări est-europene, inclusiv România, punând în alertă forţele aeriene, după care a abandonat aeronava în Bulgaria.

Avionul bimotor Beechcraft de două locuri pare să fi plecat din Lituania, după care a survolat Polonia şi Slovacia, a indicat ministrul de interne bulgar, Boiko Racikov, citat de Agerpres.

Aparatul a aterizat apoi în Ungaria, după care a traversat pentru scurt timp Serbia şi România şi a intrat în Bulgaria miercuri, la ora 19.07 (16.09 GMT), a detaliat Ministerul Apărării.

Avionul nu avea plan de zbor, iar pilotul nu răspundea la mesajele audio şi semnalele vizuale.

Aeronava suspectă a fost escortată mai întîi de avioane de luptă ungare, iar în România de avioane F-16 române şi americane de la baza aeriană Feteşti.

Alertate la rândul lor, forţele aeriene bulgare nu au escortat aparatul, considerând că 'nu a reprezentat în niciun moment o ameninţare', a explicat pentru presă ministrul apărării, Dragomir Zakov. De altfel, condiţiile meteo erau foarte nefavorabile.

Avionul, cu o vechime de 60 ani, a fost găsit în cele din urmă, acoperit cu o prelată şi cu motorul cald încă, dar fără urmă de echipaj, pe pista unui aeroport privat din nord-estul Bulgariei, în apropiere de Marea Neagră.

Parchetul bulgar a deschis joi o anchetă în acest caz.

Mai multe - Europa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite