Atac cu armă albă într-un tren din Germania: Cinci persoane au fost rănite
0Cinci persoane au fost rănite vineri, într-un atac cu armă albă care a avut loc într-un tren regional, în apropierea oraşului german Aachen.
Autorităţile germane au transmis că există posibilitatea ca la baza atacului să fi fost o motivaţie islamistă.
Agresorul este bărbat în vârstă de 31 de ani originar din Irak, care a atacat la întâmplare pasagerii, potrivit informaţiilor transmise de ministrul de interne al landului Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul.
Patru dintre cei cinci răniţi au fost transportaţi la spital, nefiind în stare gravă, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.
De asemenea, ministrul german a transmis că agresorul se află în 2017 într-o tabără de refugiaţi, iar atunci atutorităţile semnalaseră că aveau indicii asupra unei posibile radicalizări a acestuia întrucât părea să simpatizeze cu ideologia islamistă. Însă, momentan, nu se ştie cu certitudine dacă atacul din tren a avut într-adevăr o motivaţie islamistă.